Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mercedes-Benz Romania completeaza flota Mediplus cu inca cinci camioane Axor si Actros

· Mercedes-Benz România şi Mediplus, parte a grupului A&D Pharma, continuă parteneriatul de succes de peste patru ani.
· Mediplus achiziţionează cinci noi camioane Axor şi Actros, prin Mercedes-Benz Financial Services.
· Mediplus a optat pentru pachetul de servicii de întreţinere şi reparaţii complete, oferit de Mercedes-Benz After-Sales.

Mercedes-Benz România continuă parteneriatul cu Mediplus, parte a grupului A&D Pharma, prin completarea flotei companiei farmaceutice cu cinci camioane Axor şi Actros. Această achiziţie importantă vine după livrarea a 145 de autovehicule comerciale uşoare Mercedes-Benz Sprinter. Mai mult, Mediplus a optat pentru servicii complete de întreţinere şi reparaţii pentru întreaga flotă, prin pachetul de service Excellent, furnizat de Mercedes-Benz România.

După patru ani de colaborare cu Mercedes-Benz România, Mediplus, companie de top pe piaţa de distribuţie de medicamente din România, îşi menţine standardele ridicate cu care şi-a obişnuit clienţii şi furnizorii, înnoindu-şi flota cu patru camioane Axor şi un Actros, pe lângă cele 145 de autovehicule comerciale Sprinter, achiziţionate anul acesta. Prin achiziţia integrală de autovehicule Mercedes-Benz, Mediplus dispune în prezent de una dintre cele mai vaste şi moderne flote auto din industria farmaceutică românească, răspunzând pe deplin, din punct de vedere al siguranţei şi calităţii distribuţiei farmaceutice, celor mai exigente standarde impuse prin normele de Bună Practică în Distribuţia Farmaceutică (GDP), implementate la nivel european.

Robert Chende, Manager Flotă Mediplus explică decizia alegerii camioanelor Mercedes-Benz: “În momentul în care compania noastră, ocupantă a primului loc în distribuţia farmaceutică, operează cu Mercedes-Benz, compania numărul 1 în industria auto, şi cu alţi parteneri de top în instalaţii frigorifice şi caroserie, efectul se transpune în calitatea serviciilor noastre şi în succesul afacerii.”

“Mediplus, lider în segmentul de piaţă în care activează, este un partener cu care ne mândrim şi alături de care am clădit de-a lungul timpului o relaţie solidă. Suntem onoraţi de decizia acestora de a opta pentru camioanele Mercedes-Benz, mai ales că sunt primele autovehicule de mare tonaj din flota Mediplus”, declară Ovidiu Pintilie, Sales & Marketing Manager Trucks, Mercedes-Benz România.

Decizia de suplimentare a flotei Mediplus cu camioane a fost determinată de creşterea volumului de marfă şi a necesităţilor de distribuţie şi transport la nivel naţional. Oferta personalizată din partea Mercedes-Benz România, cuprinzând, pe lângă cele cinci camioane, pachetul de service Excellent, dar şi condiţii de finanţare avantajoase, s-a potrivit perfect necesităţilor companiei Mediplus, care, în procesul de achiziţie, a analizat oferte de la mai mulţi producători.

Activitatea Mediplus se întinde pe toată suprafaţa României, compania operând 11 depozite şi o locaţie de cross-docking. Mediplus argumentează achiziţionarea propriei flote de camioane, în defavoarea externalizării serviciilor de logistică, pentru eficientizarea distribuţiei naţionale de volume mari de marfă. Cu cele cinci camioane Mercedes-Benz, Mediplus va transporta medicamente şi produse cosmetice.

Camioanele Axor şi Actros completează flota Mediplus

În prezent, flota Mediplus are în dotare patru camioane Axor R 1826 L, carosate cu suprastructura frigorifică Lamberet, şi un camion Actros 2541 L, de asemenea, cu suprastructură frigorifică şi remorcă Kontex. Camioanele sunt complet echipate cu instalaţii de menţinere şi monitorizare a temperaturii (15-25° sau 2-8°).

Adaptabilitatea crescută a camioanelor Mercedes-Benz, în funcţie de diversitatea industriilor şi a nevoilor clienţilor, este în continuare un factor de decizie important pentru clienţi, fapt care se reflectă şi în cifrele de vânzări ale Mercedes-Benz România.

Un exemplu elocvent este modelul Actros, nou venit în flota Mediplus, care, în doi ani de la momentul lansării, a înregistrat vânzări-record atât în România, cât şi în Europa.

Avantajele deja confirmate ale noului Actros au jucat un rol decisiv în creşterea încrederii în gama de camioane Mercedes-Benz printre clienţii companiei: eficienţă, ciclu de viaţă extins al componentelor şi produselor, TCO scăzut (costuri totale de operare), sistemul FleetBoard ca dotare standard, un design nou şi revoluţionar şi standarde înalte de confort şi siguranţă.

Actros, desemnat “Camionul Eco al Anului 2013”, este ideal pentru transportul pe distanţe lungi. Ca răspuns la cerinţele tot mai ridicate privind confortul, accesibilitatea, dinamica manevrabilităţii şi diversificarea portofoliului, noul Actros a fost dezvoltat de la zero şi răspunde normelor Euro VI, reducând în acelaşi timp consumul de combustibil la un nivel cu adevărat sesizabil pentru bugetele clienţilor.

Mediplus beneficiază de un pachet full-service customizat pentru flota sa

Pe lângă o gamă largă de autovehicule, de la autoturisme până la camioane, Mercedes-Benz România, alături de partenerii săi autorizaţi, oferă un program integrat de full-service, protejând investiţia clienţilor săi pe termen lung.

“În pragul unei decizii, noi, ca şi companie, studiem întregul pachet, nu doar un produs. Iar Mercedes-Benz România este singura entitate care oferă un program integrat aşa cum avem noi nevoie. Am preferat să semnăm pentru un pachet full-service personalizat, cu un anumit cost, şi să avem astfel siguranţa şi încrederea că beneficiem de toate serviciile post-vânzare de înaltă calitate. Pe termen lung, acest lucru contează enorm pentru business-ul nostru”, susţine Robert Chende, Manager Flotă Mediplus.

Camioanele achiziţionate prin Mercedes-Benz Financial Services, cu opţiunea Buy Back

Mediplus a ales să achiziţioneze flota de camioane şi autovehicule comerciale Mercedes-Benz prin finanţare oferită de Mercedes-Benz Financial Services. “Am ales programul de leasing Mercedes-Benz din aceleaşi raţionamente ca în cazul optării pentru serviciile complete After-Sales – continuitatea şi valorificarea relaţiei cu Mercedes-Benz România pentru asigurarea unei bune operări a flotei noastre. S-a dovedit a fi încă o decizie avantajoasă pentru Mediplus, întrucât contractul de leasing oferit de Mercedes-Benz Financial Services s-a aliniat întru totul cerinţelor şi nevoilor companiei noastre”, subliniază Robert Chende, adăugând: “Pe lângă toate beneficiile aduse de serviciile Mercedes-Benz, alegerea colaborării cu Mercedes-Benz Trucks reprezintă, de asemenea, parte a strategiei noastre de revânzare a autovehiculelor după o perioadă de cinci ani, fie înapoi către reprezentanţa Mercedes-Benz, fie către un dealer autorizat. Viziunea clară asupra mentenanţei şi reparaţiilor realizate de către un Centru Autorizat Mercedes-Benz, pe o durată de cinci ani de zile, va avea un impact pozitiv la evaluarea autovehiculelor în momentul revânzării acestora, menţinând la un nivel ridicat valoarea de răscumpărare.”

Compania Mercedes-Benz Financial Services oferă împrumuturi, contracte de leasing şi soluţii de asigurări, pentru persoane fizice şi juridice, precum şi pentru achiziţionarea de autoturisme şi autovehicule utilitare noi şi rulate.

Mai multe informaţii sunt disponibile online la:
www.media.mercedes-benz.ro
,
www.mercedes-benz.ro
şi
www.mediplus.ro
.

Bucuresti, 06.11.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.