Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

MedLife revizuieste in crestere cifra de afaceri pentru 2010, la 40 milioane euro,

fiind operatorul cu cea mai buna dinamica a business-ului pe piata de profil

Pentru 2011 compania estimează un an de excepţie, urmând să dea în exploatare peste 15 unităţi medicale (spitale, clinici, farmacii) şi să suplimenteze cifra de investiţii alocată următorilor doi ani, până la valoarea de 45 mil. euro

MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, a revizuit în creștere cifrele pentru anul în curs, de la 38 milioane euro, valoare anticipată în decursul anului, la o cifră agregată de 39 milioane de euro și un profit operațional de 7,5 milioane euro. Astfel, compania va înregistra o ascensiune a veniturilor de peste 30% față de rezultatele raportate în 2009, având, totodată, și un ritm dublu de creștere față de cel al pieței serviciilor medicale private din România, acesta fiind de până la 15% în 2010.

Mai mult, reprezentanții MedLife susțin că cifra de afaceri a companiei ar putea depăși valoarea de 40 de milioane euro dacă până la sfârșitul anului se concretizează una dintre cele 3 achiziții din afara Bucureștiului, aflate în proces de negociere.

„În pofida faptului că nu mai avem o piață de profil constantă, iar economia României este încă la granița dintre recesiune și creștere, MedLife reușește să își îndeplinească estimările pentru buget, și chiar să le depășească, confirmând din nou faptul că este cel mai puternic business din industrie, care înregistrază o creștere sănătoasă an după an. Surprizele 2010 sunt PharmaLife, noua noastră linie de business, dar și PDR Brașov, grupul de unități medicale achiziționat în vara acestui an, care au raportat rezultate foarte bune. Deși noi urma să realizăm oricum bugetul estimat, cele două noi unități de cost ne vor ajuta să fim peste buget, ceea ce întărește convingerea că ne-am orientat bine în investițiile derulate în acest an. În decursul lunii decembrie, intenționăm să mai facem o achiziție de ordinul milioanelor de euro, fapt ce va conduce la o cifră de afaceri de peste 40 mil. euro și, respectiv, la o mărire substanțială a ecartului între MedLife și cei doi competitori care revendică în paralel locul doi din piaţă: CMU şi Medicover”, a declarat Mihail Marcu, Președinte CA MedLife.

În 2010, MedLife a continuat, dar, în același timp, a şi demarat lucrările pentru mai multe unități medicale noi, având în acest moment în gestiune spații destinate unităţilor medicale cu o suprafață totală de peste 25.000 mp. Dintre proiectele noi de amploare se remarcă spitalul din clădirea Telegraf din București, primul spital ce va include o secție de urgență, și care va avea o suprafață de 10.000 mp; spitalul de pediatrie din zona Băneasa, care va avea o suprafață de peste 5.200 mp; spitalul şi clinicile din Obor și Titan care vor avea o suprafață de peste 3.800 mp și spitalul din Brașov care, alături de ambulatoriu, va totaliza 6.000 mp.

Anul viitor compania dorește să își crească cifra de afaceri cu un minim de 40% și să continue planurile de consolidare și expansiune a business –ului, atât în București cât și în țară.

“2011 va reprezenta pentru MedLife un an cu o dinamică de excepție. Vom da în exploatare alte 3 spitale, vom deschide cel puțin 4 ambulatorii și vom extinde lanțul nostru de farmacii la 10 de unități, urmând ca până la sfârșitul anului să avem 2.000 de angajați. În prezent, avem deja în derulare un program de investiții de 20 milioane de euro, dar pentru că dorim să inițiem și alte proiecte de amploare vom suplimenta programul investițional cu alte 25 milioane de euro – urmând ca pentru intervalul 2011-2013 cifra totală de investiții să depășească valoarea de 45 milioane euro”, a mai spus Mihail Marcu.

În ceea ce privește piața serviciilor medicale private, reprezentanții companiei sunt de părerea că în perioada imediat următoare vom asista la o dinamizare a industriei, această tendință fiind susținută de doi factori importanți: introducerea coplății și reducerea cu 50% a bugetului de stat alocat sănătăţii. “Drept urmare, valoarea pieţei ar putea ajunge la jumătate de miliard de euro anul viitor”, au conchis reprezentanţii MedLife.

Bucuresti, 09.12.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.