Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mediu: Comisia pune la dispoziție 267 de milioane EUR pentru noi proiecte in domeniul mediului

Comisia Europeană și-a lansat cererea anuală de propuneri de proiecte care urmează să fie finanțate în cadrul programului LIFE+, Fondul European pentru Mediu. Se primesc propuneri care se încadrează într-una dintre cele trei componente ale programului: natură și biodiversitate, politică și guvernanță în materie de mediu, informare și comunicare. În total, sunt disponibile fonduri în valoare de 267 de milioane de euro, sub formă de cofinanțare pentru acorduri de grant. Data limită de depunere a propunerilor este 15 iulie 2011.

Programul LIFE+ are trei componente:
* Proiectele LIFE+ Natură și biodiversitate vizează ameliorarea stării de conservare a unor specii și habitate pe  cale de dispariție, contribuind la implementarea Directivelor „Păsări” și „Habitate” ale UE și a rețelei Natura 2000, precum și la realizarea obiectivului UE de stopare a pierderii biodiversității. Rata maximă de cofinanțare poate ajunge până la 75% pentru speciile și habitatele prioritare, însă, în mod normal, este de 50%.
* Componenta LIFE+ Politică și guvernanță în materie de mediu promovează proiecte inovatoare sau proiecte-pilot care contribuie la dezvoltarea de strategii, tehnologii, metode și instrumente în numeroase domenii, inclusiv cele ale aerului, apei, deșeurilor, climei, solului și agriculturii. Această componentă a programului LIFE+ promovează, de asemenea, proiecte care vizează ameliorarea implementării legislației UE în materie de mediu, crearea bazei de cunoștințe a politicilor de mediu și dezvoltarea surselor de informații în domeniu prin activități de monitorizare (inclusiv monitorizarea pădurilor). Proiectele pot beneficia de cofinanțare în proporție de maximum 50%.
* Proiectele LIFE+ Informare și comunicare vizează campaniile de comunicare şi sensibilizare cu privire la aspecte legate de mediu, protecția naturii și de conservarea biodiversității, precum și la prevenirea incendiilor forestiere (campanii de sensibilizare, formare specifică).

Dosarele detaliate de cerere de finanţare sunt disponibile la adresa:
//ec.europa.eu/environment/life/funding/lifeplus.htm.

În fiecare stat membru vor fi organizate sesiuni de informare:
//ec.europa.eu/environment/life/news/events/events2011/info_workshops11.htm.

Proiectele finanțate de programul LIFE+ trebuie să prezinte interes la nivel de UE, contribuind semnificativ la realizarea obiectivului general al programului.

De asemenea, ele trebuie să fie coerente și fezabile din punct de vedere tehnic și financiar și să ofere un bun raport calitate-preț.

Context

LIFE+ este instrumentul financiar european pentru mediu, cu un buget total de 2,143 de miliarde EUR (două miliarde o sută patruzeci și trei de milioane de euro) pentru perioada 2007-2013. În fiecare an se lansează o cerere de propuneri de proiecte.

Pagini Utile

· Pentru informații detaliate cu privire la cele 210 proiecte finanțate în 2010, consultați pagina de internet:
//ec.europa.eu/environment/life/publications/lifepublications/compilations/index.htm
· Toate informațiile cu privire la programul LIFE+ sunt disponibile la adresa:
//ec.europa.eu/life
· Pentru o imagine de ansamblu asupra proiectelor LIFE+ din țara dumneavoastră, consultați pagina de internet:
//ec.europa.eu/environment/life/countries/index.htm
· Pentru a contacta autoritățile naționale competente, consultați pagina de internet:
//ec.europa.eu/environment/life/contact/nationalcontact/index.htm

Bucuresti, 02.03.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.