expoplast Sibiu 2019

MECEFF „7+1” 2014: Trofeul festivalului merge in Republica Ceha

Luminița Gheorghiu printre laureații serii

Sâmbătă, 6 septembrie, s-a încheiat cea de-a patra ediție a MECEFF „7+1” – Mediaş Central European Film Festival, singurul eveniment din România dedicat în exclusivitate cinema-ului din acest perimetru geografic.

Vreme de cinci zile – festivalul a avut loc în perioada 2-6 septembrie – Piața Primăriei, Sala Traube, Cinema Mediensis, Sinagoga și Centrul de Urbanism si Incubator de Afaceri pentru IMM-uri au găzduit evenimentele speciale și proiecțiile din cadrul MECEFF: cele mai bune filme din spațiul Europei Centrale și de Est; filme românești altfel; filme restaurate în limba Yiddish, adevărate comori ale cinema-ului universal; filme de referință ale cinema-ului spaniol de ieri și de azi; expoziții și simpozioane. Așa cum anunțam și în comunicatele anterioare, ediția din acest an a înregistrat o creștere remarcabilă în numărul de spectatori, nu mai puțin de 10.000 de oameni călcând pragul cinematografelor și spațiilor expoziționale ale MECEFF „7+1”.

În cadrul ceremoniei de închidere, James Ulmer, redactor la New York Times și editor şi cronicar pentru revista online Cinema Without Borders, Domenico Giuseppe (Mimmo) Mongelli, regizor și scenarist italian, Bernd Desinger, director al Muzeului Filmului din Dusseldorf, Călin Stănculescu, critic de film, traducător și autor al unor cărți de cinema și Anca Mitran, directorul Arhivei Naţionale de Film – Cinemateca Română și Președinte al juriului, au decis că cei mai buni dintre cei mai buni au fost următorii:

Cea mai bunã interpretare – LUMINIȚA GHEORGHIU (Poziția copilului – regia Cãlin Peter Netzer), „pentru profunzimea trãirii personajului și autenticitatea metamorfozelor stãrilor sale sufletești”. Premiul a fost înmânat de domnul Vladimir Șargu, CEO A.D.I. – Regiunea Târnavelor.

Cea mai bună imagine – RYSZARD LENCZEWSKI și LUKASZ ZAL (Ida – regia Pawel Pawlikowski), „pentru compozițiile austere și sigure și pentru incredibila imagine alb-negru. Pentru o punere în scenă puternică ce scoate în evidență tragica poveste de familie a unei tinere femei, precum și lupta acesteia de a-și găsi drumul în această lume neiertătoare.” Premiul a fost înmânat de domnul Bernd Desinger, director al Muzeului Filmului din Dusseldorf.

Premiul pentru regie – JONÁŠ KARÁŠEK (Candidatul), „pentru complexitatea scenariului care evoca realitatea contemporană ce propune spectatorilor o profundă analiză a unor probleme sociale, morale și psihologice”. Premiul a fost înmânat de domnul George Petrescu, vice-primarul municipiului Mediaș.

Cel mai bun film – RUGUL APRINS (regia Agnieszka Holland), „pentru mãiestria sa convingãtoare și pentru puterea pe care o emanã povestea. Pentru capacitatea de a depãși limitele formatului de televiziune pentru a descrie confruntarea dintre politic și moralitate, dintre caracter și istorie din timpul ocupației comuniste din Cehoslovacia, în 1969. Și pentru cã ne reamintește cã, și astãzi, ne mai putem confrunta cu întrebãrile arzãtoare ale istoriei în viețile noastre contemporane”. Premiul a fost înmânat de domnul Teodor Neamțu, primarul municipiului Mediaș.

Premiul publicului a revenit filmului austriac Frumusețea tu nu are nici o valoare în regia lui Hüseyin Tabak. Premiul a fost înmânat de domnul Lucian Costea, directorul Direcției Municipale petru Cultură, Sport, Turism și Tineret a municipiului Mediaș.

MECEFF “7+1” – Mediaº Central European Film Festival este organizat de Ecran Cinema Management, Primaria Municipiului Mediaº prin Direcþia Pentru Culturã, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Centrul National al Cinematografiei, A.D.I. Regiunea Târnavelor.

Website: www.meceff.ro.
Facebook: //www.facebook.com/#!/meceff.

Coproducător: TVR

Parteneri principali: Luxten, ROMGAZ, Kromberg & Schubert

Suporteri: BACHMANN, Federatia Comunităților Evreiești din România, BinderBubi Hotel & Spa, Traube Hotel & Restaurant

Cu sprijinul: Institutului Maghiar din București, Institutului Polonez din București, Ambasadei Republicii Slovace în România, Institutul Slovac de Film, Ambasadei Spaniei în România, Institutului Cervantes din București, The National Center for Jewish Film, Forumului Cultural Austriac, Ambasadei Republicii Slovenia în România, Centrului Ceh.

Parteneri media: Observator Cultural, Cinemagia, Bursa, Cinefan, Aarc.ro, Film Reporter, Blog de Cinema, CinemaRx, Film New Europe, Liternet, infestival.ro, Revista Tango, revistatango.ro, ArtActMagazine, Studentie.ro, Nova TV, Monitorul de Mediaș, Mediaș news, Mediaș news Blog, Adevărul Verde-n Față, Feri Teglas Blog, istvanbertalan.blogspot.ro, România Pozitivă, www.CalendarEvenimente.ro.

Bucuresti, 08.09.2014
{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *