Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Marți, 8 martie, de la 20.30, la „Chefi la cuțite”, un preot, un DJ, un student și două bucătărese au luat cuțitul în show-ul de la Antena 1

Seară spectaculoasă marți la „Chefi la cuțite”. Un preot, o polițistă de frontier, un DJ cu o poveste tulburătoare, bucătari profesioniști, dar și simpaticul „Alifie” au făcut show la Antena 1.

Cea de-a doua ediție a fost deschisă de un preot din Dâmbivița care s-a rugat… pentru admiterea în etapa următoare a concursului. Eduard Tiță are 41 de ani, se trage dintr-o familie de preoți și a povestit că a învățat să gătească de la bunici. „Bunica gătea dumnezeiește și eram foarte atent la ea”, a spus acesta, vorbind cu multă pasiune despre tocănița cu ceapă și pipote de pui, despre de ciorba de burtă si alte bucate cu care a crescut. Pentru chefi preotul a gătit însă gutui cu carne, un preparat exotic, care i-a pus în dificultate pe jurați atunci când au încercat să ghicească cine e autorul farfuriei. „Am vrut să prepar ceva care să aducă un element de la noi, gutuia, dar să fie și ceva exotic”, a explicat el. Chef Dumitrescu a fost de părere că în fața lor va veni un profesor și nu a fost departe de adevăr, pentru că Eduard predă și religia. În urmă cu 3 ani a trecut de un moment greu, a fost diagnosticat cu cancer, s-a operat, iar acum este bine.

Seara a fost una cu succes și pentru două bucătărese, care i-au convins pe cei trei jurați că merită să meargă mai departe. Mădălina Busuioc a sosit în culise cu o gașcă mare de prieteni. Este bucătar la un restaurant în București și a mărturisit că își dorește enorm să treacă de această probă, mai ales pentru cei care au avut încredere în ea. A descoperit de mic copil cât de mult îi place să gătească și la vremea când alții colindau maidanele, ea preferă să alerge în bucătărie. Preparatul ei, o rață cu orez și cireșe confiate, a adus păreri împărțite la masa juraților, dar în final a trecut-o pe Mădălina de preselecții. Chef Scărlătescu le-a spus celor doi colegi ai săi: „Țineți minte, are potențial!”

Cea de-a doua bucătăreasă a serii, care i-a convins pe chefi, a fost Gabriela Cojocaru. Are 25 de ani și este din Cernavodă. A terminat Dreptul, dar a ales să lucreze ca bucatăr, deși la început familia a fost surprinsă de această alegere. Pentru că în anii studenției a constatat că dedică mai mult timp bucătăriei decât dreptului, a decis că acesta este drumul ei. Aceasta le-a mai povestit chefilor că a avut 136 de kilograme și că a reușit să slăbească nu mai puțin de 60! Chef Scărlătescu a avut o intuiție fantastic în privința ei atunci când a exclamat, gustând din peștele gătit de ea: „E o blondă!” Și o blondă a pășit în fața lor în platou. „Nu ți-e teamă că te vei îngrășa lucrând într-o bucătărie?”, a întrebat-o acesta, iar răspunsul ei i-a făcut pe jurați să ridice din sprâncene: „Nu, am slăbit 60 de kilograme! Cu dietă, dietă și dietă. În 2 ani.” Chef Dumitrescu i-a acordat și el votul de încredere, menționând: „Se vede în pasiunea ta că ești orientată către mâncarea sănătoasă, căci n-ai pus unt în piureul de mazăre.”

Tudor Niculescu este DJ în București și marți seară aproape i-a făcut să lăcrimeze pe jurați. A pregătit o supă de varză acră cu afumătură, spre bucuria chef-ilor, însă povestea sa de viață incredibilă a fost cea care i-a marcat. Acum opt ani, un tren i-a secționat piciorul. Se afla pe peronul gării din Brașov și a fost agățat sub șinele unui vagon. Ajuns pe masa de operație, nu a stat pe gânduri și le-a cerut medicilor să îi amputeze piciorul și să-i salveze astfel viața, deși el era dansator. Cu o tărie demnă de eroii din filme, Tudor nu s-a lăsat descurajat, ci a continuat să privească viața cu optimism. Chiar dacă nu a mai putut dansa, pasiunea pentru muzică l-a făcut să se îndrepte către meseria de DJ și dorința de a-i face pe alții să danseze. O altă mare pasiunea a sa, bucătăria, i-a fost insuflată de mic în familie: a crescut la țară și a învățat tainele bucătăriei românești încă de când avea opt ani, prima mâncare făcută doar de el fiind o fasole bătură. E de părere că gustul pe care poate să îl dea mâncării este de-a dreptul cuceritor și, mai mult, vrea să devină un susținător al gastronomiei românești. „Voința asta a ta… Am rămas fără cuvinte”, i-a spus chef Bontea, care s-a ridicat pentru a-i strange mâna.

Marți seara la „Chefi la cuțite” spectacolul a fost asigurat de Ion Dan Alexandru. Poreclit „Alifie”, acesta vorbește mult, are brațele tatuate și e mucalit. Moștenește pasiunea pentru bucătărie de la tatăl sau, care a decedat în urmă cu șapte ani. Este student și are o atitudine care-l face să iasă în evidență. Relaxat, „Alifie” e un amalgam de umor și nebunie. A gătit o mâncărică de conopidă pentru că știa că jurații degustă pe nevăzute și a vrut să-I facă să creadă că în spatele ușilor se află o gospodină. Și i-a și reușit, pentru că chef Dumitrescu s-a dus cu gândul către o gospodină unguroaică.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.