Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Marius Manole, controlat de o voce misterioasa in spectacolul “7 dintr-o lovitura”

Spectacolul de teatru “7 dintr-o lovitură” scris și regizat de Lia Bugnar, cu actorii Ilinca Manolache, Anghel Damian, Cătălin Babliuc, Lia Bugnar, Andrei Runcanu, Nicoleta Lefter, Marius Manole, Maria Obretin, se va juca sâmbătă, 12 octombrie, ora 22:00 la Godot Café Teatru, str. Blănari nr 14. Accesul în sala de spectacol se face în baza rezervărilor la numerele de telefon 021 31 61 682 / 0736 414 244.

“7 dintr-o lovitură – piesă scrisă și regizată de Lia Bugnar – are o linie comună în piesele scrise de aceasta: niște oameni-actori sunt aduși pe scenă, sub pretextul unei povești oarecare, pentru ca în final fiecare să aibă propria poveste bine definită. Totul într-un context extrem de apropiat de realitatea apropiată, ceea ce face empatizarea cu personajele să fie una firească. Într-o societate dominată de puterea televiziunii, de rating-uri și de extreme cu titlu de senzațional, pe scena de la Godot sunt aduse 7 scaune și o moderatoare. Pretextul aparent: un reality-show a cărui miză este câștigarea unui rol principal într-o telenovelă. Pretexul real: căutarea unui ”ceva” senzațional, care să salveze televiziunea, pornind de la premisa că spectatorilor le place să vadă rufe spălate în public.

Ce iese de aici e simplu: un dialog continuu cu tele-spectatorul, în care fiecare din cei șapte încearcă să câștige afecțiunea și voturile acestuia. Ceea ce fascinează e individualitatea fiecăruia din cei 7 care – fără a fi dizolvată în amestecul scenic – se conturează în momente cheie, mici monologuri, sau dialoguri în doi.

Avem fata rea al cărei vis este să devină un personaj public și care nu se dă înapoi de la nimic pentru a obține ceea ce vrea (Nicoleta Lefter) și băiatul la fel de rău – dacă vreți ceva, vă fac eu rost – a cărui forță se măsoară în pumni și cuvinte dure (Cătălin Babliuc) – cei care formează un cuplu de conjunctură și bazat pe ideea că intimitatea făcută publică vinde, și prin urmare sunt cei mai votați de telespectatori. Ca în orice poveste, există personajele din afara poveștii: cei care sunt visătorii fără sens, idealiști în cel mai frumos sens, candizi și de care râzi, dar nu în hohote, pentru că îți e frică să nu îi spargi: harpista – cea care visează doar să aibă destui bani pentru a își cumpăra o harpă și posesoare a unei pisici pe nume Madam Bovary (Lia Bugnar), scriitorul-poet – cu o lucrare despre traumele psihice ale fluturilor daltoniști, care fuge de ridicol și vrea banii doar pentru a salva casa părinților lui (Andrei Runcanu), și tânărul wanna-be-star – un Rac sensibil, timid și pasionat de modă (Anghel Damian), care este luat peste picior pe tot parcursul spectacolului, de colegi, de public, de moderatoare, încât ajunge să fie actor principal brusc, într-un gest de furie și neputință, al deznodământului de piesă. Nu în ultimul rând, tânăra cu părul vâlvoi, cu privirea pierdută în spațiu, dată afară din casa iubitei ei și cu probleme cu drogurile (Ilinca Manolache) și tânărul care spune lucrurilor pe nume, fără a face mare tevatură din asta, mereu cu un zâmbet în colțul buzelor și care devine extrem de protector cu demonii Ilincăi, în perioadele de sevraj (Marius Manole). Toate acțiunile sunt moderate și dirijate de prezentatoarea în rochie neagră, cu părul tapat, machiată excesiv (Maria Obretin), și de vocea din fundal – puternică, plină de furie – a directorului de televiziune.” (Oana Duma, ForeverFolk)

Bucuresti, 08.10.2013
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.