Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Marcel Iures revine din 2 martie pe marile ecrane in Tatal Fantoma

Transilvania Film anunţă lansarea filmului Tatăl Fantomă în regia lui Lucian Georgescu în cinematografele din România.

Road-movie inedit, Tatăl Fantomă are un punct de plecare în nuvela „Almost Oriental” a scriitorului și scenaristului american Barry Gifford (cunoscut pentru „Wild at Heart”, „Lost Highway”, „Perdita Durango”) care, de altfel, are și o apariție cameo în film.

Comedie dulce-amară, filmul spune o dublă poveste de dragoste: pe de o parte cea dintre un american (Marcel Iureș, în primul său rol comic, menționat de revista Empire ca „un erou genial”) reîntors în țara natală a tatălui său – gangster din Chicago în clanul Siegel-Lanski, element autobiografic real al autorului Barry Gifford – și Tania (Mihaela Sîrbu, a cărei prestație a fost apreciată de Variety drept „o interpretare extraordinară”) și, pe de alta parte, dragostea pentru cinemtograful de altă dată, nomad, popular, naiv și generos.

Omagiu tandru și nostalgic adus unui unei epoci apuse, Tatăl Fantomă îmbină stilistic cinema-ul postmodern cu cel clasic, grație si imaginii semnate Liviu Mărghidan și coloanei sonore originale compuse de Johannes Malfatti, alternată de hit-uri clasice precum Breakfast in America al trupei Supertramp.

Alături de Marcel Iureș și Mihaela Sîrbu, în film mai joacă Valer Dellakeza, Mihai Constantin, Mimi Brănescu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Nicodim Ungureanu, Vitalie Bantas, Marcello Cobzariu și Mirela Oprișor.

Filmul reprezintă debutul în lungmetraj al lui Lucian Georgescu, scenarist, producător, critic de film (membru FIPRESCI), conferențiar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

Pelicula a fost prezentată în avanpremieră extraordinară în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania 2011 si a fost selecționat în competițiile Festivalurilor Internaționale de Film de la Montreal (premieră mondială), Mannheim-Heidelberg și Mons, precum și la selecțiile de film național și european de la Londra, Chicago și Amsterdam.

Tatăl Fantomă este o producţie GAV, cu sprijinul Consiliului Naţional al Cinematografiei, a programului MEDIA al Uniunii Europene, Media Direction, Starcom Media, Mediacom, Initiative Media şi HBO România şi va putea fi vizionat în prima săptămână în cinematografele din Bucureşti, Cluj, Braşov, Constanţa şi Iaşi.

Bucuresti, 22.02.2012

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.