Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mamaia-Constanța sprijină turismul viticol și dezvoltarea litoralului prin evenimentul „VIN la mare”

Mamaia-Constanța sprijină turismul viticol și dezvoltarea litoralului prin evenimentul „VIN la mare”

Stațiunea Mamaia devine, pe 12 iunie, gazda unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate profesioniștilor din turism și ospitalitate – „VIN la mare”. Inițiativa, desfășurată cu sprijinul Organizației de Management al Destinației (OMD) Mamaia-Constanța, își propune să creeze punți între industria HORECA, producătorii de vin și promotorii turismului de experiență din Dobrogea.

Evenimentul „VIN la mare” îmbină tradiția vinului dobrogean cu arta ospitalității și inovația în turism. Este o platformă de conectare, dialog și dezvoltare, care reunește manageri din turism, lideri HORECA, crame de renume, specialiști în digitalizare și inteligență artificială, investitori, consultanți și reprezentanți media.

Mamaia-Constanța sprijină turismul viticol și dezvoltarea litoralului prin evenimentul „VIN la mare”

„Destinația Turistică Integrată Mamaia-Constanța este onorată să fie partener strategic al acestui eveniment emblematic pentru litoral. Ne dorim ca VIN la mare” să devină o tradiție care să contribuie la diversificarea ofertei turistice, la prelungirea sezonului estival și la poziționarea Dobrogei pe harta turismului viticol național și internațional. Credem în parteneriatele care aduc plusvaloare destinației și sprijinim activ inițiativele care promovează calitatea, sustenabilitatea și experiențele autentice.”, a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.

„VIN la mare” aduce laolaltă manageri și proprietari din HORECA, crame renumite din Dobrogea, consultanți, bloggeri și lideri din industria turismului, într-un spațiu de networking, învățare și colaborare. Participanții vor explora teme relevante precum: digitalizarea afacerilor HORECA, extinderea sezonului estival prin turismul de experiență, leadership, sustenabilitate și integrarea vinului în identitatea turistică regională.

Evenimentul este structurat pe două secțiuni:

  • Business & Ospitalitate: cu paneluri despre tehnologie, inteligență artificială, gestionarea eficientă a afacerilor HORECA și strategii de creștere în turismul de litoral.
  • Experiențe pentru iubitorii de vin și gastronomie: degustări de vinuri locale, gastronomie regională și prezentări ale cramelor din Dobrogea.

VIN la mare Mamaia

Evenimentul va avea loc joi, 12 iunie 2025, la Hotel Malibu, din Mamaia, începând cu ora 14:30. Printre speakeri se numără nume importante din domeniu: Elena Luiza Oprea (Marketplace experiențe și tururi locale în Dobrogea), Sebastian Puznava (vicepreședinte OMD Mamaia Constanța și Director Complex Victoria), Tudor Galoș (Consultant Data Protection și Inteligență Artificială), Diana Slav (ghid local și somelier), Thomas Bangert (Ruuts Travel) și alții. De asemenea, va fi prezent și Petruț Gheorghiță (manager destinație în cadrul OMD Județul Constanța), care va discuta despre rolul OMD-urilor în dezvoltarea turismului local.

Participarea este gratuită pentru reprezentanții unităților de cazare, restaurante și baruri. Înscrierile se fac pe site-ul oficial: https://evenimente-litoral.ro.

OMD Mamaia-Constanța își reafirmă prin acest parteneriat misiunea de a promova destinația Mamaia și litoralul constănțean prin inițiative de impact, care atrag turiști și dezvoltă o industrie HORECA modernă, conectată la tendințele europene și internaționale.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.