Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

MamaBoutique, magazinul care a înregistrat 40% creștere oferind o experiență WoW de sarcină și maternitate

Claudia Știrbei, Owner MamaBoutique
  • Experiența MamaBoutique sau cum poți crește cu 40% un business datorită relației clădite cu publicul tău

Anul 2020 a reprezentat o provocare pentru multe afaceri, însă business-urile care au mizat în continuare pe crearea unei relații de durată cu clienții se pare că au avut de câștigat chiar și în vremuri tulburi. Dovadă este evoluția înregistrată de MamaBoutique.ro, magazinul dedicat mamelor și perioadei maternității, care a făcut din dorința de a oferi o experiență premium clienților un motor de succes al afacerii.

Brandul a avut încă de la început o misiune clară: să ofere produse de calitate pentru gravide, articole care le fac să se simtă minunat toată perioada sarcinii și a alăptării și care le ușurează activitățile zilnice prin funcțiile inteligente.

● 2020 a adus o creștere de 40% față de anul anterior

Comunicarea onestă și oferirea unor servicii de calitate sunt principiile care au adus magazinului MamaBoutique creșteri de 40%, chiar pe timp de pandemie. Sub deviza WoW Maternity, echipa a reușit să rămână fidelă stilului de business pe care le urmează privind serviciile oferite și să vină în sprijinul clientelor cu produse premium, inteligente și cu funcționalitate pe lungă durată, dar și să inoveze prin colecțiile proprii.

“Anul 2020 va rămâne în memoria noastră cu siguranță, pentru că ne-a provocat să ne adaptăm la cererea modificată de împrejurări. Am ascultat dorințele și nevoile părinților, am pus mereu accentul pe o relație relevantă cu clientele noastre, iar această direcție ne-a ajutat să ne revenim rapid în Q4 al anului pandemic cu o creștere de 40% față de anul anterior. Am dezvoltat produse noi, precum colecțiile proprii WoW MoM și cea de Baldachine, iar clienții au fost receptivi și încântați de abordarea noastră”, spune Claudia Știrbei, Owner MamaBoutique.

Claudia Știrbei, Owner MamaBoutique
Claudia Știrbei, Owner MamaBoutique

● Principiile WoW care au adus succesul: produse inteligente, revoluționare și multi-funcționale

Echipa MamaBoutique a înțeles problemele cu care se confruntă publicul său, cum ar fi lipsa de timp sau noile schimbări pe care le aduce sosirea pe lume a unui bebeluș, așa că, în mod firesc, au căutat cele mai bune soluții pentru părinți și pentru a face din noua etapă pe care o trăiesc o experiență WoW. Astfel, portofoliul magazinului include produse alese după funcții relevante pentru aceștia, fiind ceea ce face ca brandul să fie alegerea preferată de tot mai mulți părinți.

“Tot ce oferim la MamaBoutique reprezintă articole aliniate cu valorile brandului nostru și avem o serie de criterii pe care le respectăm cu fermitate. Alegem doar produse certificate, premiate la nivel mondial și revoluționare, care funcționează după principii inteligente și care servesc mai multe nevoi. Spre exemplu, oferim mamelor o alternativă revoluționară pentru alăptare cu ajutorul pompei de sân Lolla&Lykke, singura pompă de sân electrică smart din piață, premiată la Mother & Baby Award UK. Principalele avantaje sunt sistemul care imită modul de supt natural al bebelușului, cât și tehnologia inteligentă Touch Screen și designul ușor și portabil. La fel, avem în portofoliu un pătuț 4 în 1, ce dispune de 3 mărimi diferite într-un singur set și care poate fi folosit pentru cel puțin 7 ani, dar și multe alte produse care ușurează viața de părinte.” Claudia Știrbei, Owner MamaBoutique

● Colecțiile proprii ale brandului au adus creșteri de 52% față de anul trecut

Orice brand care este deschis să primească feedback din partea clienților, va găsi în comunicarea cu aceștia tocmai acțiunile de business pe care ar trebui să le pună în aplicare pentru a fi relevanți pentru aceștia. În cazul MamaBoutique, comunicarea cu clienții este o componentă esențială a modului de lucru, iar asta a dus la nașterea unor colecții proprii, pe baza feedback-ului și cerințelor comunității.

“Unul dintre indicatorii noștri de bază este feedback-ul pe care îl avem de la gravidele și mamele care ne frecventează, așa că ceea ce decidem să creăm este un răspuns la dorințele clientelor noastre. Așa s-a întâmplat și cu colecția emblemă WoW MoM, născută din dorința de a celebra fiecare mamă și de a arăta cât de speciale sunt, colecție pentru care pregătim deja noi surprize și care a devenit un motor important al afacerii, cu creștere de 52% înregistrată față de anul precedent. Avem, de asemenea, și o colecție proprie de baldachine, create în urma unui sondaj printre mamele care ne frecventează. De altfel, pregătim multe surprize și colecții noi pentru anul 2021 și dorim să ne surprindem în continuare clientele într-un mod plăcut.” Claudia Știrbei, Owner MamaBoutique

● Ascultarea publicului și inovația, calea către creșterea unui business

Cunoașterea foarte bună a publicului către care te adresezi ca brand este esențială pentru a putea să îl dezvolți. Chiar și atunci când vocea sa pare clară, este posibil ca, ieșind din filtrele standard cu care te raportezi la publicul tău, să ai surprize din partea clienților, la fel cum s-a întâmplat și pentru relația dintre MamaBoutique și publicul masculin.

“Foarte multă vreme ne-am concentrat doar pe nevoile mamelor și am avut surpriza plăcută să vedem reacția minunată pe care au avut-o tații la bluzele Skin to Skin sau la hanoracele cu marsupiu. Mi se pare o schimbare foarte frumoasă de atitudine și plănuim o extindere a gamei de produse pentru tați care să ajute la conectarea lor cu bebelușul și să înlesnească dezvoltarea și comunicarea armonioasă cu copilul.” Claudia Știrbei, Owner MamaBoutique

● MamaBoutique este un sprijin pentru părinți, nu doar un magazin

O relație bine clădită cu clienții tăi este întotdeauna un parteneriat de lungă durată, iar asta o poți demonstra cel mai bine, ca brand, atunci când ești alături de consumator în fiecare etapa. De aceea, o abordare în care să îi oferi suport și resursele de care are nevoie, dincolo de produsele comercializate, te va ajuta să întărești legătura cu brandul tău.

“Pentru noi este foarte important să fim aproape de clienți atunci când ei au nevoie de ajutor. De aceea, am dezvoltat o secțiune de blog, unde creăm conținut cu informații utile, cu răspunsuri la întrebările mamelor. De asemenea, răspundem mereu solicitărilor lor, mai ales din Social media, comunicăm săptămânal prin intermediul newsletter-ului, unde chiar ne bucurăm că baza de abonate crește în fiecare zi. Pe lângă suportul online, fiecărei cliente care ne trece pragul îi oferim asistență/ consultanță în Concept Store, unde vizitele și sesiunile de shopping se întind pe o durată de câteva zeci de minute.” Claudia Știrbei, Owner MamaBoutique

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.