Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Maine sunt scoase la vanzare nenumarate capodopere din patrimoniul national

Mâine are loc Licitația de Toamnă Artmark care cuprinde peste 20 de capodopere din patrimoniul național ce se regăsesc în secţiunea Tezaur. Artişti precum Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Camil Ressu, Nicolae Tonitza şi Ion Ţuculescu sunt o parte dintre autorii ale căror opere vor intra în colecții particulare.

Patru dintre cele cinci opere semnate de Grigorescu și scoase la vânzare în cadrul Licitaţiei de Toamnă fac parte din patrimoniul național: „Bordei în pădurea de pe Plaiu”, „Grota pescarilor la Granville”, „Portreul unui evreu galiţian” şi „Natură statică cu mere roşii”.

Deși sunt capodopere esențiale pentru creațiile unora dintre artiştii români consacraţi, foarte multe dintre loturile licitaţiei au preţuri estimate între 2.000 și 40.000 euro. „Natură statică cu struguri și ciclamene” semnată de Constantin Piliuţă (est. 2.500 – 4.500 euro) sau „Vedere din atelierul artistei” de Margareta Sterian (est. 3.000 – 6.000 euro) sunt câteva exemple în acest sens.

Gheorghe Petraşcu este prezent în Licitația de Toamnă cu două opere „Natură statică cu pere verzi” (est. 20.000 – 40.000 euro) și „Vedere în portul Chioggia”. Naturile statice, peisajele, portretele oamenilor vremii sale, dar şi interioarele captate cu fidelitate redau aerul burghez înstărit al timpului şi mediului propriu artistului. Opera „Vedere în portul Chioggia” are o valoare estimată între 35.000 – 55.000 euro și a participat la Expoziția Personală Gheorghe Petrașcu, Sala Dalles, în 1936, la București.

Cea de-a treia ediţie a Licitaţiei de Toamnă organizată de Artmark va avea loc la Hotelul Radisson Blu și va începe la ora 20.00.

Bucuresti, 19.10.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.