free download 78 travel guides written by experts

Maguay a organizat No Time for Downtime, editia 2015

Maguay a organizat pe 1 octombrie, la JW Marriott Hotel evenimentul anual No Time For Downtime, dedicat echipamentelor și infrastructurii critice pentru siguranța organizațiilor.

Ediția din acest an a reunit peste 200 de specialiști IT din România, care au avut ocazia de a discuta direct cu lideri și generatori de tehnologie, la nivel mondial precum: Intel, Oracle, Symantec – Veritas, Fortinet, Nexenta, Promise și VMware.

„Pentru a 13-a oară am adus laolaltă cele mai mari nume din domeniul IT, cu care suntem parteneri la cel mai înalt nivel. Am prezentat noutățile hardware și software accesibile imediat în produsele și soluțiile noastre. Am pus față-n față specialiștii IT care folosesc aceste tehnologii și dezvoltatorii care le produc. Întregul eveniment a fost un dialog între profesioniștii care stau în spatele sistemelor de anvergură care ne simplifică, ne îmbunătățesc viața și ne protejează. O dezbatere la cel mai înalt nivel despre echipamentele și infrastructurile critice ale organizațiilor și instituțiilor. A 13-a ediție nu a fost una ghinionistă ci din contră: am sărbătorit 13 ani de Uptime, 13 ani de ediții NTFD în care am pus punctul pe i. Infrastructură.” a declarat Corvin Pughin, Director Comercial, Maguay.

Pe parcursul evenimentului au fost organizate sesiuni de prezentări tehnice și o expoziție cu cele mai noi soluții pentru optimizarea infrastructurii organizațiilor. Dintre produsele și soluțiile expuse în showcase menționăm:
• Platforme de storage unificat eXpertStor și PowerStor, cu funcționalități enterprise și hardware standardizat, bazate pe software NexentaStor și servere Maguay eXpertServer;
• Soluția Maguay de stocare de tip Full-Flash, pentru performanță maximă;
• Soluții pentru DataCenter: serverul Maguay eXpertServer quad-procesor, bazat pe noile procesoare Intel® Xeon® E7 v3;
• Soluții de securitate, virtualizare, High Performance Computing și procesare paralelă, stocare, back-up și arhivare;
• Soluție Oracle de back-up pe bandă cu management centralizat;
• iTrack – soluția avansată de management și monitorizare prin GPS a flotei auto și soluția de optimizare rute de distribuție;
• Soluțiile de e-learning Maguay pentru mediul academic și corporate, precum și sistemul de testare profesională Maguay QuizMaster;
• Servicii IaaS – Infrastructure as a Service și servicii de colocare în Data Center, oferite de Phoenix IT;
• Servicii de alocare și administrare resurse precum spațiu de adrese IPv4 și IPv6, sau numere de sistem autonom (ASN), ofertite de Phoenix IT, în calitate de LIR (Local Internet Registry);
• Demo Bitdefender GravityZone;
• Gama Maguay de sistemele portabile și desktop pentru office, statii grafice și gaming.

În cadrul sesiunii de prezentări Eduard Pughin, Director Operațiuni Maguay a prezentat produsele noi din portofoliul Maguay și proiectele implementate de companie în 2015. De asemenea, la începutul prezentării acesta a vorbit despre evoluția companiei și serverele Maguay de acum 15 ani, bazate pe cele mai noi tehnologii – ale acelor timpuri – și pe procesoarele Intel Pentium III Xeon – iar în showcase participanții au putut vedea, în zona de „Muzeu Maguay” serverul respectiv și echipamente din acea perioadă.

Reprezentantul Intel Corporation, Alexey Belogortsev, Technical Consultant EMEA, a vorbit despre inovația în procesarea datelor și a făcut o trecere în revistă a roadmap-ului de platforme Intel, cu beneficiile pe care le aduc noile tehnologii.

„Pentru a 13-a oară consecutiv, Maguay a prezentat produsele și soluțiile bazate pe cele mai noi tehnologii Intel, în cadrul celui mai longeviv eveniment de infrastructură critică de la noi. Cu mândrie spunem că piața serverelor și soluțiilor de infrastructură s-a maturizat și că prin intermediul partenerilor ca Maguay am reușit să realizăm foarte multe proiecte importante, bazate pe tehnologii Intel.” a declarat Bogdan Georgescu, Channel Account Manager Intel Corporation.

Christian Browers, Regional Sales Manager CEE Nexenta Systems, a prezentat soluții enterprise inovative de stocare de tip „open-source software-defined storage” – soluții pe care Maguay le integrează în echipamentele proprii Maguay eXpertStor.

Prezentarea Oracle susținută de Costin Jiurjiu, Senior Sales Consultant, Oracle Romania a pus accentul pe subiectul Disaster Recovery: The Hybrid Cloud.

Mădălin Vasile, Systems Engineer Fortinet a vorbit despre Protecția avansată la amenințări – ATP care se bazează pe mai multe tipuri de tehnologii de securitate, produse, și de cercetare – fiecare componentă a acestei tehnologii având un rol diferit, dar care împreună lucrează pentru a combate aceste atacuri din rețea, care pot ajunge cu ușurință în device-urile utilizatorilor.

Prezentarea susținută de Marius Țurlea, Technology Solutions Manager, Veritas a pus accentul pe soluția software-defined Storage Veritas InfoScale.

În ultima sesiune de prezentări, Cristian Radu, Senior System Engineer VMWare, a vorbit despre soluția VMware NSX. Dragoș Georgescu de la Intel a prezentat platforma software Intel Data Center Manager care gestionează în timp real date cu privire la consumul de energie si regimul termic pentru o gamă largă de servere și echipamente de datacenter, platformă care stă la baza soluției Maguay DCIM Console. În ultima prezentare a evenimentului, Mihaela Neacșu, Consultant Phoenix IT a prezentat soluții Microsoft de monitorizare a infrastructurii IT și management integrat al echipamentelor mobile, PC-uri on-premise și virtualizate, precum și avantajele SAM pentru un management mai bun al activelor IT din organizații.

Pentru mai multe informații referitoare la eveniment și prezentările susținute, vă invităm să accesați www.NTFD.ro.

Bucuresti, 06.10.2015

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *