Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Magister Software, sponsor al acțiunilor întreprinse de Voluntarii Crucii Roșii Române

Magister Software se implică în sprijinirea acțiunilor întreprinse de voluntarii Crucii Roșii Române.

Anul acesta compania noastră sponsorizează prezența echipei de voluntari a României în cadrul celei mai mari procesiuni „Fiaccolata”, organizată anual în localitatea Solferino din Italia, în memoria evenimentelor care au dus la înființarea, Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semiluna Roșie.

Aflat la cea de-a XXIII-a ediție, evenimentul este organizat în perioada 24 – 26 iunie și reconstituie, în mod simbolic într-o procesiune cu torțe, traseul urmat în 1859 de către salvatorii care au purtat răniții pe câmpul de luptă de la Solferino către primul post medical din Castiglione delle Stiviere.

Anual, evenimentul reunește mii de voluntari și lucrători ai Crucii Roșii și ai Semilunii Roșii, din toată lumea.

„Suntem onorați să putem susține voluntarii Crucii Roșii Române cu acest prilej aniversar. Este în egală măsură o mândrie pentru compania noastră faptul că putem asigura în acest fel, pentru al doilea an consecutiv, prezența unei delegații românești la acest eveniment internațional. Este în același timp și un semn de prețuire a implicării lor altruiste în momentele critice. Îi felicităm și le mulțumim pentru dedicația de care dau dovadă și le urăm drum bun spre Solferino”, a declarat domnul Dor Bujor Pădureanu, director general Magister Software.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semiluna Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistentă umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.