metalshow

Luviane Atelier de Parfumerie lansează parfumul Iris

Pe 10 iunie Luviane Atelier de Parfumerie a lansat parfumul Iris, dezvăluind astfel publicului acordurile celui de-al treilea parfum din colecția Florile Reginei. Astfel, irișii își continuă existența printr-un parfum floral ce traversează timpul, purtând cu el mesaje din trecut către viitor, lăsând în prezent momentul de fericire.

Lansarea noului parfum a avut loc în cadrul unei transmisiuni Live pe pagina de Facebook a brandului Luviane Atelier de Parfumerie. Iulia Neagoe a relatat publicului povestea parfumului Iris chiar din mijlocul atelierului oferind detalii legate de procesul de creație și de relația Reginei Maria cu aceste flori care i-au fermecat toate grădinile, pe care le-a îngrijit, le-a pictat și le-a menționat de foarte multe ori în jurnalul ei devenit public prin intermediul volumelor de Însemnări zilnice.

Iris este un parfum ce aduce în prim plan acea dragoste totală care învinge toate obstacolele, o dragoste pe care Regina Maria a manifestat-o până în ultima clipă cu bucurii, cu doruri și cu nostalgii.

Așezat pe o bază de ambră acompaniată de alte note balsamice, condimentat cu șofran și aromat cu frunze de piersică, irisul își dezvăluie notele complexe oferind armonia unui colț de suflet.

Parfum Iris8

„Iris este un parfum cu dragoste” (Iulia-Victoria Neagoe)

Colecția Florile Reginei este dedicată Reginei Maria a României, fiecare parfum având în prim plan câte o floare preferată a Reginei, dar urmărind să surprindă și o latură a personalității acesteia. Primul parfum al colecției, Violete, este despre profunzime și o oarecare maturitate a femeii în timp ce Reverie, al doilea parfum din colecție, este despre frumusețe și capacitatea de seducție printr-o atitudine feminină, fiind un parfum ce invocă iubirea.

La fel ca și celelalte parfumuri din colecția Florile Reginei, Iris este disponibil pentru vânzare în recipiente luxuriante, capacul recipientului cu parfum solid fiind înnobilat cu un ametist.

De această dată, imaginea parfumului este chiar creatoarea acestuia, Iulia-Victoria Neagoe, irișii fiind unele dintre florile ei preferate. Încă din anul 2017 Iulia povestea într-un reportaj despre pasiunea ei pentru aceste flori aparent fragile dar „puternice ca lemnul” (Regina Maria a României), menționând că dacă ar fi să creeze un parfum pentru ea, în mod sigur acesta ar conține note de iris. Momentul capătă astfel o încărcătură și mai mare fiind vorba despre pasiunea comună a celor două pentru iriși.

Parfum Iris vanillaroads

Împreună cu parfumul, a fost lansat și clipul oficial de prezentare al acestuia, realizat de Vanilla Roads într-o poveste presărată cu momente de visare printre iriși, conectare cu natura plină de viață și frânturi de creație la orga parfumierului din atelierul Luviane.

Iulia-Victoria Neagoe, „nasul” din spatele brandului compune acorduri parfumate încă din copilărie, exersând arta parfumurilor și învățând secretele maeștrilor parfumieri atât în ateliere artizanale cât și într-un cadru mai riguros cum este cel universitar, unde a studiat bio-chimie și Aromacologie.

„Parfumier te naști și nu devii, așa cum te naști compozitor și este nevoie de ceva mai mult decât un simț al mirosului mai dezvoltat. Este o alchimie a simțurilor, o simfonie a acordurilor parfumate, exact ca în muzică.” (Iulia-Victoria Neagoe)

Despre Luviane Atelier de Parfumerie

Luviane Atelier de Parfumerie este un brand românesc de parfumerie artizanală de lux, care din 2013 și până acum a reușit să surprindă publicul din zona parfumeriei de nișă cu parfumuri create exclusiv din esențe naturale. Colecțiile exclusiviste precum Miresme Românești, DOR, Simfonie Gurmandă sau Florile Reginei sunt inspirate din lucruri autentice de viață, din mitologie și simboluri românești, din natură și de fapt din iubire pentru tot ceea ce înseamnă emoții și amintiri olfactive.

„Luviane Atelier de Parfumerie oferă publicului parfumuri transcendentale, ce nu respectă neapărat tipare sau trenduri, parfumuri care vin din trecut și poartă visele către viitor, oferind libertatea de a trăi clipa prezentă în armonie.” (Iulia-Victoria Neagoe)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *