Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lupta pentru CE de Tenis de masă începe în studioul TVR

TVR logo

• Naţionala masculină joacă primul meci din Turneul calificare la Europenele din 2019
• România – Slovenia, în direct la TVR HD

Băieţii din echipa naţională de tenis de masă încep lupta de calificare pentru Campionatul European 2019 din Franţa, marţi, 27 martie a.c., într-un meci organizat în incinta TVR.

TVR logo

Televiziunea Română continuă tradiţia şi va fi gazda primului meci de calificare la CE: România – Slovenia. Partida se va disputa în Studioul Pangrati, iar cei care nu vor putea asista la meci din tribune, o vor putea urmări, în direct, la TVR HD, începând cu ora 17.00.

Marţi, 27 martie, pentru România vor evolua Adrian Crişan, Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs şi Cristian Pletea, antrenor Andrei Filimon, antrenor secund Ionţ Seni. Echipa Sloveniei este formată din Boian Tonic, Modul Deni, Darko Jurcic, Jan Zibrat, antrenor Andrea Oistershek. Mai bine poziţionaţi în clasamentul mondial pe echipe, dar şi pe jucători, românii pleacă cu prima şansă în disputa cu slovenii. În plus, naţionala noastră are şi avantajul propriului teren, dar şi atu-ul moral de a fi câştigat toate partidele desfăşurate în studioul TVR.

Alături de România şi Slovenia, din grupa noastră face parte şi Belgia. Primle două clasate, vor merge direct la CE, în timp ce echipa de pe locul 3 va juca baraj de calificare.

TVR are deja în palmares organizarea de meciuri ale reprezenativelor de tenis de masă, după ce partidele de calificare, atât ale fetelor, cât şi pe cele ale băieţilor, la Campionatele Europene de anul trecut au avut loc în incinta Televiziunii. De altfel, Televiziunea Română a marcat şi o premieră, fiind gazda primei competiţii sportive internaţionale organizate într-un studio TV.

Accesul publicului în TVR se poate face, în limita locurilor disponibile, până la ora 16.45, prin intrarea din strada Ermil Pangrati nr. 28. Pentru acces este necesar un act de identitate.

Reprezentanţii presei se pot acredita la Federaţia Română de Tenis de Masă.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.