Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lumina Laser BMW in Anul Luminii UNESCO

În parteneriat cu Deutsches Museum din München, BMW aniversează Anul Internaţional al Luminii UNESCO şi marchează dezvoltările inovatoare în domeniu cu un exponat special. Este vorba de noul BMW i8, primul automobil din lume care poate fi echipat cu faruri Laser, alături de un model care explică funcţionarea acestor tehnologii. Acesta va fi expus până în luna septembrie în cadrul Centrului de Transporturi al muzeului.

Cu exact un an în urmă, în luna iulie 2014, BMW i8 debuta pe piaţă şi marca mai multe premiere mondiale, printre care şi prima utilizare a farurilor laser într-un automobil de serie. Acum, această tehnologie este în ascensiune şi BMW se pregăteşte să lanseze BMW Seria 7 ca prima limuzină de lux disponibilă cu această tehnologie.

Deutsche Museum din München este unul din cele mai mari muzee din lume dedicate tehnicii şi tehnologiei. Pe lângă spaţiul central, muzeul include şi două centre independente, dedicate Transportului (în special automobile şi trenuri) şi Aviaţiei. Astfel, acest complex este unul dintre principalele destinaţii turistice ale oraşului, numai Centrul de Transporturi adunând peste 120 000 de vizitatori din întreaga lume.

O formă de lumină foarte intensă şi eficientă

Pe lângă cerinţele reduse de energie, farurile laser BMW luminează şoseaua cu o putere semnificativ mai mare, dar fără a degaja căldură. Diodele laser sunt de zece ori mai mici decât diodele luminoase convenţionale. Astfel, ele contribuie nu doar la reducerea spaţiului necesar pentru montare în interiorul farului, ci şi a masei. Dimensiunea suprafeţei reflectorului poate fi redusă de până la zece ori în comparaţie cu farurile LED. Acum, înălţimea reflectorului a fost redusă de la nouă centimetri (cât măsura anterior), la mai puţin de trei centimetri.

Lumina unui far laser este extrem de luminoasă, similară cu cea naturală din timpul zilei, un aspect perceput pozitiv de ochiul uman. Prin intermediul lentilelor speciale, diodele foarte performante emit un fascicul puternic în substanţa cu fosfor fluorescent din interiorul farului. Această substanţă transformă fasciculul într-o lumină foarte strălucitoare care este de zece ori mai intensă decât sursele convenţionale de lumină. Datorită proprietăţilor foarte intense şi aproape ideale ale fasciculului, diodele laser conferă o eficienţă şi mai mare întregului sistem asigurând un consum redus de energie. În plus, efectul de orbire este eliminat prin controlul electronic al fazei lungi cu ajutorul informaţiilor oferite de camera video frontală.

Vizibilitate mai bună şi siguranţă îmbunătăţită pe timp de noapte

Prin totalitatea proprietăţilor sale, farurile laser BMW reprezintă sursa ideală de lumină pentru faza principală a unui automobil. Acestea combină performanţele superioare şi siguranţa cu un nivel ridicat al eficienţei şi al dimensiunilor compacte. Raza remarcabilă de acţiune facilitează o iluminare îmbunătăţită şi o vizibilitate mai bună când se conduce noaptea. În consecinţă, farurile laser asigură o experienţă a condusului mai relaxată şi mai confortabilă şi o siguranţă îmbunătăţită în trafic.

În timp ce în versiunea de standard BMW i8 este echipat cu faruri LED, farurile Laser sunt disponibile opţional şi asigură o luminozitate dublă, cu un fascicul de până la 600m (comparativ cu 300m pentru LED). În plus, datorită noii tehnologii laser, este posibilă creşterea eficienţei energetice cu 30% în comparaţie cu luminile LED.

München / Bucuresti, 01.07.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.