Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lucrarea lunii aprilie în Top 3 ADC*RO, semnată de Publicis

Burger King - Whopper No-Show

Luna aprilie aduce noutăți în Top 3 ADC și pune în lumină mai multe lucrări creative grație noului format. Cu intenția de a sublinia și delimita particularitățile fiecărui mediu de comunicare, membrii ADC vor acorda premii urmărind şase direcții: TV, Outdoor, Radio, Print, Digital şi Experiential / BTL . Aceste şase categorii își vor afla la finalul fiecărei luni propriul Top, cu locurile 1, 2 şi 3 şi mențiunile.

“Începând din luna aprilie, o să trecem la un sistem de premiere pe categorii: TV, Digital, Outoor, Print, Radio şi Experiential / BTL. Lucrarea care are cea mai mare notă va fi Lucrarea Lunii. Vrem să încurajăm cât mai multe agenții sau freelanceri să își trimită lucrările din toate zonele comunicării (nu numai TV sau Digital) pentru a fi evaluate de membrii ADC. Ne-am dori să primim și lucrări de graphic design sau design de obiect care fac parte dintr-o campanie de comunicare. Iar lucrările care sunt în zona de experiență directă le vom încadra într-una din categoriile de mai sus. Topul ADC își propune să fie o oglindǎ lunară a creativității în toate mediile de comunicare. Și să devină în timp o sursă de idei bune care să fie consultată atât de creativi și strategi, cât și de oamenii de marketing”, povestește despre noul format Vali Suciu, Președinte ADC România & Creative Partner Jazz.

Burger King - Whopper No-Show

Așadar, în aprilie cunoaștem premianți ai categoriilor de TV, Outdoor, Digital şi Experiential / BTL, dar și care este lucrarea lunii – Burger King – Whopper No-Show. Lucrarea care a primit cel mai ridicat punctaj este semnată de Publicis România și propune o soluție profund creativă pentru fanii Burger King. Singurul restaurant din România se află în aeroport, după punctul de control, așa că Burger King împreună cu Vola au fixat 6 pași simpli prin care pofta nu-ți va mai depăși granițele: Cumperi un bilet low cost, îți faci check-in-ul, te duci la aeroport și treci de control, ajungi la Burger King, arăți boarding pass-ul la casă, primești un meniu Whopper. Echipa care a lucrat pe proiect: Vlad Socianu – Art Director & Ruxandra Drilea – Copywriter.

Categoria Digital

Primul loc îl ocupǎ Publicis cu Whooper No-Show.

Pe cea de-a doua poziție se află Departamentul 2.000.000+, campania prin care cei la Jazz sărbătoresc cu fast creativ cele două milioane de fani pe care îi numără comunitatea online Lidl. Inițiativa lor integrează o serie de materiale video care a strâns multe aprecieri și un concurs prin care poți câștiga un circuit în jurul lumii.

Locul 3 este ocupat de provocarea celor de la Cake – The Most Complicated Promotion Ever: o serie de task-uri aleatorii pe care fanii Electric Castle trebuie să le îndeplinească pentru un premiu special. Un singur câștigător va fi tras la sorți, iar eforturile sale vor fi văzute în online și răsplătite cu un lifetime pass la festival.

Mențiunile categoriei Digital îi reunesc pe:

· Kubis Interactive cu campania Next 11 pentru Pepsi: o invitație de a te transpune în rolul de antrenor și de a-ți alege un jucător căruia să îi împlinești visul: să își vadă eroii în acțiune în finala UEFA Champions League Kiev 2018.

· Gav cu TRIST SRL sau VESELIE SRL pentru KAFUNE. Invitat să dezbată problema SRL-urilor cu nume depresive este Andi Moisescu, iar provocarea devine redenumirea lor.

Categoria TV

Aprilie aduce 3 mențiuni pentru această categorie, iar ele aparțin:

· McCann Worldgroup România & MRM/McCann cu Sărbătorile Revin – o sincronizare cu vremea de afară și nostalgia pentru Crăciun readuc celebra reclamă Coca-Cola pe televizoare în prag de primăvară.

· Friends \ TBWA cu 10% face diferența – un material pentru Rimano Bianco.

· Vitamin Aqua – o reclamǎ foarte tare, frate! cu ambasadorul brandului, Iulia Albu, și Grasu XXL ce se anunță doar prima parte dintr-o serie.

Categoria Outdoor

Execuțiilor Outdoor din aprilie le este rezervată o singură menţiune care aparține Rusu+Borțun. Campania pe care cu siguranță ați reperat-o prin oraș este Birou pentru un om ING Tech – un apel către arhitecți pentru noul sediu ING Tech.

Categoria Experiential / BTL

FCB Bucharest primeşte menţiune cu Tasty Colors pentru Louis Bonduelle Foundation: un program în grădinițe care își propune să împrietenească copiii cu legumele. O inițiativă deja cunoscută este transpusă într-o idee nouă la care au lucrat o echipă de chimiști, producători și designeri.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.