Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lowe&Partners si Bancpost trimit ratele in vacanta, in noua campanie de promovare a creditului

„Nume Prenume cu Vacanta”

Lowe&Partners ne îndeamnă să fim prevăzători cu neprevăzutul în noul spot de promovare al creditului Nume Prenume cu Vacanță, de la Bancpost.

Cu toții avem momente în care ne dorim să uităm de rate. Mai ales că în viață ne lovim de situații neprevăzute: poate de vină este curiozitatea cățelului, care vrea să afle din ce este făcută canapeaua din sufragerie sau poate te întorci din vacanță și găsești frigiderul stricat. În astfel de împrejurări, avem nevoie de un partener care să ne ajute să depășim momentul. Acel partener este Bancpost, prin intermediul creditului Nume Prenume cu Vacanță, produsul financiar care permite beneficiarului să trimită rata în vacanță pentru o lună de zile, în fiecare an al creditului.

Pentru a exemplifica mecanismul din spatele creditului Bancpost, echipa Lowe&Partners a ales să prezinte un altfel de jurnal „de vacanță” – JURNALUL UNEI LUNI FĂRĂ EA. Astfel, un bărbat se gândește să îi facă soției sale un cadou simpatic: un cățel adorabil. Problema apare, însă, atunci când „cadoul” distruge canapeaua, așa că eroul nostru ține un jurnal video prin care ne împărtășește tuturor pățania sa. Totul se termină cu bine, întrucât a putut să o trimită în vacanță și să repare totul. Pe rată, nu pe soție!

„Creditul Nume Prenume cu Vacanță vine în întâmpinarea nevoilor clienților noștri cu un beneficiu relevant, croit special pentru situațiile neprevăzute din viața lor: o lună vacanță de la plata ratei. În campania de comunicare ne-am propus să scoatem în evidență cât mai clar beneficiul diferențiator al produsului, prin intermediul unei situații cu care oricine se poate identifica.” a declarat Teodora Șaguna, Head of Retail Marketing & Communication Department, Bancpost.

„Relația cu rata… știm cu toții, e o relație ca oricare alta. Cu suișuri și coborâșuri. Când ne-am văzut cu brieful în mână, primul gând a fost că a comunica o pauză de la rată e ca și când ar trebui să comunicăm o pauză de la viața conjugală. E bună din când în când, dar numai în situații speciale, te revigorează, dar nu trebuie să devină un obicei, o iei, dar niciodată ca să o cheltuiești aiurea…Știm cu toții cum e J. Exact în echivocul ăsta savuros ne-am ancorat și noi povestea.”, spune Manuela Gogu, Creative Director, Lowe&Partners.

Din partea Bancpost, au participat la dezvoltarea proiectului Aura Toma – Executive Marketing & Communication Director și Teodora Șaguna – Head of Retail Marketing & Communication Department.

Echipa de creație Lowe&Partners implicată în proiect a fost alcătuită din Manuela Gogu – Creative Director, Raluca Popa – Copywriter, Dan Costea – Art Director, Victor Oprișan – Senior Art Director, Alina Bălan – Client Service Director, Adriana Tudoran – Account Manager, Ana-Maria Rizopol – Account Manager.

Spotul este regizat de Alex Maftei și produse de Rollin’ Film, cu ajutorul Ilincăi Nanoveanu – Senior A/V Producer, Lowe&Partners.

Bucuresti, 02.03.2015
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.