Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lovitura de teatru

Alina Loredana Stan, Intern Millenium Communications

În încercarea mea de a defini PRul cultural mi-am amintit de prietena mea doctorandă la management cultural. A doua persoană care s-a perindat prin mintea mea a fost PR managerul unui teatru de referinţă bucureştean. Prietena aceasta susţinea îngrijorător de bine argumentat că acest domeniu nu există. Obiecţiile ei sunt: managerii actuali se comportă mai mult ca nişte directori de dinainte de ’89, neavând specializare de management; Ministerul Culturii e ocupat cu descentralizarea, nu cu stabilirea unor direcţii clare de dezvoltare sau management, subvenţiile de la stat înlocuiesc competitivitatea iar sectorul privat practică un management de supravieţuire pe piaţă, nepermitându-şi luxul de a produce strategii.

PR cultural în România? Da! Cu pasiune dacă avem noroc, fără strategie dacă suntem realişti. În absenţa unei strategii multianuale coerente, fezabile şi corelate la realităţile culturale din România, arta reuşeşte, mai mult sau mai puţin elegant, să umple golurile.

Ca o particularitate pentru scena teatrului românesc, brandingul personal este poate principala manifestare a PRului cultural. Simpla menţionare a unor nume ca Dan Puric, Marius Manole, Ion Caramitru, maestrul Beligan, Maia Morgenstern este suficientă pentru a umple sălile.

Cât PR face sau, mai bine spus, ştie să facă un teatru autohton? Un afiş aruncat pe aici, pe acolo, un cont de Twitter cu 700 de followeri cu reply-uri cam rare, o pagină de Facebook cu 4.000 de prieteni de care conducerea teatrului nici măcar nu ştie, o rasă aparte de jurnalişti pe cultură trecuţi de prima tinereţe şi un public pe care fiecare şi-l imaginează altfel.

Poate cel mai mare sabotaj al PRului cultural vine din interior. Pe lângă evidenţa că majoritatea managerilor instituţiilor de cultură înlocuiesc cu mare naturaleţe PRul cu zicala calul bun se vinde din grajd, nici nu se ştie sigur cine ar trebui să îl facă. PRistul de profesie sau artistul? Cred că este constructiv să se meargă mai sus pe lanţul cauzal si să se pună întrebarea blasfemică de ce facem teatru?

În România, cred că se face de dragul orgoliului propriu, generalizând puţin forţat, se face de amorul artei. Rezultatele sunt evidente. Pe afară, în schimb, cultura se întreţine singură din punct de vedere economic iar asta schimbă complet abordarea, rezultatele fiind, din nou, vizibile.

PRul cultural trebuie făcut de un profesionist care, la fel ca pentru oricare alt client, indiferent de industrie, îşi cunoaşte şi îndrăgeşte produsul.

Pentru o edificare neplăcută vă reproduc o replică memorabilă primită în primele mele zile de teatru din partea unui regizor cărunt de atâta faimă internaţională: Ce cauţi aici? Ah… ia să ai tu nişte relaţii şi cu mine. În public!

Totuşi am continuat. Tot ce se întâmpla acolo era atât de haotic, intuitiv, creativ, neproductiv şi masochist economic încât nu m-am putut abţine! Da, plănuiesc să ma tratez cu un masterat în administrarea afacerilor şi, poate, să revin.

Aş reveni pentru pasiunea care face teatrul să meargă mai departe. Pasiune alimentată de publicul tânăr şi, mai ales, de actorii tineri. În ceea ce priveşte PRul în teatru, îl admir pentru că reuşeşte să existe în lipsa unei autorităţi de comunicare, se descurcă şi cu mai multe centre, uneori divergente, de comunicare. PRul cultural, un fel de Chuck Norris românesc, poate chiar şi fără un public bine delimitat.

Explicaţia sper să stea în climatul de succesiune al generaţiilor la managementul actualelor instituţii de cultură „far… în ceaţă”. Dacă despre teatru se spune că e stat enclavă, atunci despre publicul de peste câţiva ani se spune că va livra o decisivă lovitură de teatru!

Termen de livrare a loviturii de teatru? Program în lucru.

Alina a pontat prima oara la Teatrul Naţional Bucureşti în 2009. Încă mai colaborează cu "fetele de la teatru". Alături de ele a lucrat cu Dan Puric. Recent, şi-a reinvestit timpul şi energia în agenţia de PR Millenium Communications. Vrea să schimbe România pe un master în marketing. @alina_stan va continua să îşi atragă antipatii denunţând pe Twitter spectacolele de duzină. {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.