Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Loghin, Furdui Iancu si Vicoveanca, in ring la „O data-n viata”

Cele trei vedete populare susţin trei personalităţi din domenii diferite în ediţia din 20 martie a emisiunii găzduite de Iuliana Tudor la TVR 1 şi TVR+, de la ora 21.10

Iuliana Tudor aduce, în ediţia O dată-n viaţă din 20 martie, invitaţi din domenii diferite, cu toţii mari susţinători ai folclorului românesc. Alături de ei, trei dintre cele mai mari nume ale muzicii populare autohtone. O dată-n viaţă poate fi urmărită vineri seară, de la ora 21.10, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Tenorul Florin Georgescu şi Irina Loghin luptă pentru Muntenia în emisiunea din 20 martie, în timp ce Daniela Nane îl are ca partener de nădejde în susţinerea zonei Ardealului pe Nicolae Furdui Iancu. Moldova este reprezentată şi ea de două voci celebre: Carmen Rădulescu şi Sofia Vicoveanca.

Noutatea acestui sezon vine chiar din ediţia de săptămâna aceasta, când platoul O dată-n viaţă se deschide telespectatorilor TVR 1, care pot trăi pe propria piele experienţa acestui spectacol, o dată-n viaţă, alături de idolii lor. Vedetele populare vin însoţite de cei mai înflăcăraţi fani ai lor, cărora le oferă şansa de a cânta împreună cu ei.

Emisiunea de divertisment O dată-n viaţă este unul dintre cele mai îndrăgite programe ale TVR, gândit de regretatul Titus Munteanu. O dată-n viaţă, cei mai iubiţi interpreţi de folclor fac duete remarcabile cu vedete de calibru din cele mai diverse domenii. Orchestra „Lăutarii” din Chişinău şi maestrul Nicolae Botgros sunt în continuare parte a show-ului O dată-n viaţă. Iar Floarea şi Gheorghe, cunoscuţi şi sub pseudonimele de „Maria Buză” şi „Marius Rizea”, ne amuză şi în acest sezon cu momentele lor de umor… Emisiunea păstrează componenta socială, în fiecare ediţie urmând să fie prezentate cazuri ce au nevoie de solidaritatea telespectatorilor şi care constituie, de fapt, miza pentru care vedetele acceptă provocarea Iulianei Tudor.

O dată-n viaţă poate fi urmărită vineri seară, de la ora 21.10, la TVR 1 şi online, pe TVR+, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

Bucuresti, 19.03.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.