Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Locomondo va canta „Liubi, Liubi, I Love You” la Helsinki

„Liubi, Liubi, I Love You”, piesa interpretată de trupa Locomondo, s-a clasat pe primul loc în finala selecţiei naţionale Eurovision 2007 din 10 februarie şi va reprezenta România în finala europeană de la Helsinki, ce va avea loc pe 12 mai 2007.

Câştigătorii finalei naţionale au fost desemnaţi, sâmbătă seară, într-un show transmis în direct pe TVR 1, prin votul juriului de specialitate (50%) şi prin televoting (50%). Din juriul de specialitate au făcut parte: Titus Andrei, Mirela Fugaru, Horia Moculescu, Cristian Faur, Mihai Georgescu, Sorin Vasile şi Ionuţ Radu.

În finală au participat opt piese dintre cele nouă rămase în concurs, trupele Morandi şi Wassabi, care se calificaseră cu melodia „Crazy”, neprezentându-se în competiţie. Punctajul acordat de juriul de specialitate şi de public pentru cele opt piese a fost următorul:

1.    Liubi, Liubi, I Love You – Locomondo: 10 puncte juriu, 12 puncte televoting (total 22 puncte);
2.    Where Were You – Desperado şi Tony Poptămaş: 12 puncte juriu, 5 puncte televoting (total 17 puncte);
3.    Time – Ionuţ Ungureanu (Provincialii): 7 puncte juriu, 10 puncte televoting (total 17 puncte – acelaşi număr de puncte ca şi piesa clasată pe locul al doilea, dar piesa Where Were You a obţinut de patru ori câte 12 puncte de la juriu, faţă de Time, care nu a primit 12 puncte de la niciunul dintre membrii juriului);
4.    European, a Beautiful Sin – Desperado şi Tony Poptămaş: 8 puncte juriu, 8 puncte televoting (total 16 puncte);
5.    No podre vivir – Marcel Pavel: 6 puncte juriu, 7 puncte televoting (total 13 puncte);
6.    Dulce-amăruie – Nico: 4 puncte juriu, 6 puncte televoting (total 10 puncte);
7.    Nu pot să uit – Tibi Scobiola: 5 puncte juriu, 4 puncte televoting (total 9 puncte);
8.    Deci 20 – Trupa veche: 3 puncte juriu, 3 puncte televoting (total 6 puncte);
9.    Crazy – Morandi & Wassabi: 0 puncte, prin neprezentare.

Cele 22 de puncte obţinute de piesa compusă de Marian Bogdan Taşcău (Mister M) le asigură biletul de avion către Finlanda celor şase interpreţi – Marian Bogdan Taşcău (Mister M), Andrei Ştefănescu, Ghedi Kamara, Vlad Creţu, Ciro de Luca şi Valeriu Răileanu.
În total, în cadrul finalei, telespectatorii au fost transmis 35.653 de voturi valide (dintre care 30.480 sms şi 5.173 apeluri din reţeaua de telefonie fixă). Practic, în finală s-au trimis de două ori mai multe voturi din partea publicului decât în prima semifinală şi cu 50% mai multe decât în cea de-a doua.

Finala transmisă de TVR 1 de la 20.17 la 22.54 a fost lider incontestabil de audienţă pe publicul naţional, cu un rating mediu de 11,1% (share 25,4%), fiind urmărită, în medie, de 2.169.000 de români. În acelaşi interval, pe următoarele locuri s-au plasat posturile comerciale ProTV, cu rating mediu de 6 % (share 13,7%) şi Antena 1, cu rating de 4,5% (share 10,4%) (sursa: TNS-AGB International, date prelucrate de Colectivul de Cercetare şi Analiză de Marketing al TVR). „Minutul de aur” al finalei româneşti Eurovision 2007, pe target-ul naţional, a fost înregistrat la 21.45, când 2.520.000 de telespectatori se uitau la TVR 1 (12,9% rating şi 28,3% share).

Finala a fost lider şi pe target-ul urban (9,3% rating mediu şi share 22,5%) şi pe cel comercial (6,7% rating mediu şi 19,3% share). „Minutul de aur” pe cele două categorii de public a fost înregistrat la 22.46 (target-ul urban, cu 1.202.000 telespectatori, rating de 11,2% şi share de 30,7%), respectiv la 22.52 (pe target-ul comercial, cu 566.000 de telespectatori, rating de 10,1% şi share de 30%).

De asemenea, emisiunea de după concurs – „Eurovision – Pro şi contra” (23.11-24.50) – moderată de Cătălin Măruţă, a captat atenţia telespectatorilor care au rămas pe TVR 1 şi după miezul nopţii. Astfel, la nivel naţional, emisiunea a atras în medie 895.000 de telespectatori (rating mediu de 4,6% şi share de 20,7%), în timp ce Pro TV a înregistrat în acelaşi interval un rating mediu de 1,9% (share 8,4%) şi Antena 1 un rating de 1,6% (share de 7,4%). Cătălin Măruţă şi invitaţii săi i-au ţinut „în priză” şi pe telespectatorii din target-ul urban, respectiv comercial, emisiunea de dezbatere atragând următoarele audienţe: 4,5% rating mediu şi share de 18,7% pe publicul urban, rating mediu de 4,2% şi share de 17,1% pe publicul comercial.

Bucuresti, 11.2.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.