Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lista beneficiarilor programului social EURO 200

Siveco

a fost publicată pe //euro200.edu.ro

Elevii şi studenţii care au depus cereri pentru acordarea unui ajutor financiar în valoarea de 200 de EURO în vedera achiziţionării de calculatoare pot consulta lista finală a beneficiarilor programului EURO 200 la adresa //euro200.edu.ro.

Anul acesta numărul beneficiarilor a crescut, din cei 28.991 solicitanţi eligibili, 28.005 vor primi cuponul valoric pentru achiziţionarea de computere, departajarea acestora făcându-se în funcţie de venitul lunar brut pe membru de familie, în limita bugetului aprobat anual cu această destinaţie de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Astfel, anul acesta a furnizat un record al numărului de elevi şi studenţi care primesc ajutorul financiar. Mai exact, 96% din solicitanţii eligibili vor primi bonurile valorice în valoare de 200 de Euro. Acest lucru reprezintă un real succes, raportat la procentul beneficiarilor de anul trecut (53%) sau din anul 2004 (20%).

Faptul că numărul celor care au depus cereri în cadrul programului EURO 200 a fost anul acesta mult mai mic (28.991 faţă de 51.748 în 2005) iar numărul beneficiarilor a crescut, a permis includera pe lista beneficiarilor a solicitanţilor cu venituri brute pe membru de familie între 0 şi 135.5 RON. 40% din elevii şi studenţii care îşi vor putea achiziţiona un computer în cadrul programului EURO 200 din acest an provin din familii cu un venit mediu mai mic de 5 RON pe membru de familie.

Eliberarea bonurilor valorice se face în perioada 25 iunie – 1 august 2006 de către unitatea şcolară unde a fost depus dosarul, iar achiziţionarea de calculatoare se face în termen de 30 de zile de la primirea cuponului (26 iunie -31 august 2006).

Valoarea bonului valoric reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 Euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziţiei.

Beneficiarii se pot prezenta la oricare agent economic care comercializează computere şi pot achiziţiona calculatoare, în baza bonului valoric în original, achitând diferenţa de preţ care depăşeşte contravaloarea ajutorului financiar.

În situaţia în care furnizorul acceptă, diferenţa de  preţ poate fi plătită de beneficiar şi în rate. În aceste cazuri, bonul valoric obţinut de către beneficiari poate constitui avans pentru achiziţionarea calculatoarelor.

Configuraţia minimă obligatorie pentru care se acordă ajutor financiar este un calculator cu procesor 1,6 GHz, 128 MB RAM, 40 GB hard-disk şi software de bază. Calculatorul personal este constituit minim din procesor, memorie volatilă, dispozitive de stocare permanentă (hard-disk), tastatură, mouse şi monitor.

//euro200.edu.ro este un sub-site al Portalului Educaţional SEI (//portal.edu.ro), alături de //admitere.edu.ro, //titularizare.edu.ro şi //bacalaureat.edu.ro. Acesta conţine informaţii complete despre programul social EURO 200 (metodologie, calendar de desfăşurare) şi asigură publicarea centralizată a cererilor de ajutor financiar şi a beneficiarilor, precum şi monitorizarea achizitiilor efective de calculatoare.

Suportul  informatic pentru colectarea cererilor de ajutor financiar şi monitorizarea achizitiilor în cadrul programului Euro200 a fost pus gratuit la dispoziţia Ministerului Educaţiei şi Cercetării de către SIVECO Romania.
 

Bucuresti, 7.06.2006

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.