Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lime a lansat la Paris un program pilot cu baterii interschimbabile

Lime_Baterii interschimbabile_proiect pilot
  • Programul va crește nivelul sustenabilității operațiunilor Lime din Paris
  • Lime folosește energie 100% regenerabilă în mare parte din depozite sale și intenționează să utilizeze exclusiv autoutilitare electrice cu zero emisii în capitala Franței

Lime, liderul global în micromobilitate, a anunțat un program pilot desfășurat în Paris prin intermediul căruia sunt folosite baterii interschimbabile pentru noul model de trotinete electrice. Bateriile vor permite trotinetelor să fie reîncărcate cu ușurință fără a fi transportate prin oraș, astfel reducând folosirea vehiculelor și crescând sustenabilitatea operațiunilor Lime.

Președintele Lime, Joe Kraus, a spus: „În calitate de cel mai de încredere furnizor de micromobilitate din lume, suntem foarte dedicați să oferim soluții sustenabile iar Paris este locația ideală pentru a implementa un astfel de program pilot.”

Această inițiativă reprezintă o etapă importantă pentru Lime și vine în completarea anunțurilor anterioare care confirmă faptul că sustenabilitatea stă la baza desfășurării operațiunilor Lime. Astfel, anul trecut, compania a încheiat la nivel internațional parteneriate cu o serie de furnizori de energie regenerabilă pentru alimentarea depozitelor Lime.

Lime_Baterii interschimbabile_proiect pilot

Bicicletele cargo au fost introduse în Europa, iar în Paris, Lime a anunțat tranziția de la flota de vehicule folosite la autoutilitare electrice cu zero emisii pentru gestiunea operațiunilor.

„Lime împinge neîncetat limitele inovației și continuă să facă progrese rapide în a deveni o companie tot mai sustenabilă, adoptând o abordare metodică și informată asupra întregii activități pe care o facem în aceasta direcție”, a spus Kraus.

Lime intenționează să măsoare impactul programului pilot pentru a asigura respectarea normelor mediului și cele profesionale la fiecare etapă a proiectului. Pe baza rezultatelor, compania intenționează să înceapă tranziția către o flotă completă cu baterii interschimbabile până la sfârșitul anului în Paris.

Orașul Paris este unul dintre cele mai populare orașe în care activează Lime cu peste 19 milioane de călătorii până în prezent. Un raport de sustenabilitate publicat în octombrie a constatat că programul Lime de trotinete electrice a înlocuit 1.2 milioane de curse cu automobile și a împiedicat emiterea a peste 330 de tone metrice de CO2 în atmosferă.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.