Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

LIFE IS HARD aprobă divizarea acțiunilor și trecerea pe piața principală

Cătălin Chiș, CEO și Președinte al Consiliului de Administrație LIFE IS HARD | Work Soft

LIFE IS HARD S.A.(LIH), companie de tehnologie listată la BVB, piața AeRO, a aprobat divizarea nominală a acțiunilor companiei de la 1 RON/acțiune la 0,5 RON/acțiune și a decis trecerea companiei pe piața principală. De demersul de divizare vor beneficia toți acționari LIFE IS HARD care au cumpărat acțiuni până la data de 18 ianuarie 2022 (ex-date 19 ianuarie 2022) și sunt înregistrați în Registrul Acționarilor la data de 20 ianuarie 2022, data efectivă a plății urmând să fie 21 ianuarie 2022.

Cătălin Chiș, CEO și Președinte al Consiliului de Administrație LIFE IS HARD | Work Soft
Cătălin Chiș, președinte al Consiliului de Administrație LIFE IS HARD

„Splitul este un mod de a facilita tranzacționarea acțiunilor LIH. Ne dorim să le oferim investitorilor noștri mai multă flexibilitate în ceea ce privește portofoliile pe care le dețin, iar divizarea acțiunilor va contribui, în perspectiva, inclusiv la creșterea nivelului de lichiditate”, menționează Cătălin Chiș, președinte al Consiliului de Administrație LIFE IS HARD.

În ceea ce privește trecerea pe piața de capital reglementată, Cătălin Chiș estimează că „este un proiect a cărui concretizare se va vedea la începutul anului 2023”.

Ambele decizii sunt luate în contextul în care valoarea companiei a crescut constant, ajungând la aprox. 58 mil lei, conform BVB, iar o consolidare orientativă a cifrei de afaceri arată peste 15 milioane lei la nivelul tuturor deținerilor LIH în S1 2021.

Cifrele înregistrate sunt urmarea noii strategii de dezvoltare, care vizează, din 2020, consolidarea fundamentului LIFE IS HARD și creșterea competențelor prin fuziuni și achiziții. Compania s-a extins deja pe trei zone noi – telecomunicații și e-commerce – prin preluarea fondului de comerț APS și TreeComm, respectiv prin achiziția a 100% din acțiunile Innobyte, după ce primul pas pentru extindere a fost intrarea în acționariatul Performia Finance, companie de servicii și consultanță financiară.

Campania de achiziții LIFE IS HARD continuă în următoarele 12 luni, iar compania vizează jucători din tehnologie cu competențe complementare, cu care să construiască parteneriate și performanțe solide.

Pentru 2021, LIFE IS HARD și-a propus să atingă o cifră de afaceri consolidată de 30 milioane lei, iar până în 2022 capitalizarea să ajungă la 100 milioane lei.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.