Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lenovo si Ashton Kutcher prezinta noua YOGA Tablet 2 Pro

Tableta le oferă utilizatorilor noi modalități de a viziona conținut video, cu ajutorul unui proiector integrat

· Construită pentru pasionații de divertisment
· Dispozitiv multimedia de 13 inci cu sistem audio de 8 wați prevăzut cu subwoofer – o premieră pentru o tabletă
· Oferă o incredibilă autonomie de până la 15 ore și un al patrulea mod de utilizare – Suspendat

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) a anunțat azi o nouă modalitate de a citi, viziona, a fi conectat și a crea cu noua YOGA Tablet 2 Pro. Dezvoltată împreună cu Ashton Kutcher, care s-a alăturat grupului Lenovo cu un an în urmă ca inginer de produs, noua YOGA Tablet 2 Pro redefinește experiența folosirii unei tablete. Noua tabletă nu numai că își surprinde și își încântă utilizatorii cu o serie de tehnologii premium, ci le și oferă inovații care îmbină soluțiile software și hardware în noi modalități.

Concepută pentru a livra o experiență media superioară, YOGA Tablet 2 Pro are ca și caracteristică ieșită din comun un proiector integrat Pico. Acesta le permite utilizatorilor să transforme instantaneu pereții interiori într-un televizor sau ecran de cinema1. Lenovo a prevăzut această tehnologie video premium cu un echipament audio incredibil, folosit în premieră pe o tabletă: un sistem de sunet de 8 wați cu subwoofer. Aceste caracteristici extraordinare, alături de o serie de alte tehnologii transformă YOGA Tablet 2 Pro într-un dispozitiv unic.

Monitoarele tabletelor cresc pentru experiența multimedia totală

Pe măsură ce tot mai mulți oameni folosesc tabletele pentru a consuma volume tot mai mari de conținut multimedia digital – fotografii, filme si jocuri – utilizatorii cer ecrane tot mai mari. Un studiu Lenovo arată că 88 din utilizatori “devorează” cantități foarte mari de conținut digital acasă, iar mai mult de jumătate dintre ei urmăresc programe TV pe tabletele proprii de mai multe ori pe săptămână2. Această informație, plus concluziile generate de focus-grupuri au dus la crearea tabletei media cu ecran de 13 inci YOGA Tablet 2 Pro. Concepută de la bun început pentru consumatori avizi de conținut digital, tableta este prevăzută cu un ecran QHD 2560×1440 pentru imagini impecabile.

Un nou mod de a vedea și auzi

Fie că prezintă conținut vizual în timpul unei întâlniri sau că urmărește un film acasă, utilizatorul YOGA Tablet 2 Pro poate urmări și împărtăși conținutul digital cu ajutorul proiectorului Pico. Utilizatorii pot proiecta o imagine 16:9 de înaltă rezoluție pe orice suprafață pentru o experiență instantanee de cinema la dimensiunea de 50 de inci. Cu ajustare automată a imaginii și până la trei ore de vizionare, utilizatorii se pot bucura nestingheriți de performanțele tabletei. Sistemul audio îmbunătățit mărește de patru ori puterea audio a unei tablete obișnuite. Difuzoarele sale cu incintă mare sunt ajutate de un subwoofer aflat în spatele tabletei, care rotunjește sunetul, în timp ce tehnologiile Dolby® Audio și Wolfson® Master HiFi™ asigură o experiență audio multi-canal, exact ca cea oferită de filmele artistice.

Mai multe moduri de folosire și software stiluri de viață dinamice

YOGA Tablet 2 Pro le face viața mai ușoară utilizatorilor și prin alte modalități, precum al patrulea mod de utilizare – Suspendat. Utilizatorii pot acum să interacționeze cu tableta în noi moduri, prin suspendarea acesteia oriunde doresc. Ei se pot de asemenea bucura de modurile originale de utilizare: Susținere (Hold) pentru unghiuri mai bune de citire, Înclinat (Tilt) pentru navigare online mai simplă, și modul Ridicat (Stand) pentru consumul de conținut din bibliotecile digitale. Deși prevăzută cu multe soluții pentru a se adapta la stilul de viață al utilizatorilor, tableta rămâne la fel de subțire (3.7mm) și ușoară (950 de grame).

Noua YOGA Tablet 2 Pro este echipată cu cel mai nou procesor Intel® Atom™ din a patra generație, pentru a asigura o rulare fluentă a conținutului multimedia, inclusiv în condiții de multitasking. De asemenea, pentru fotografii perfecte, tableta are o cameră de 8 MP și spațiu de stocare de la 32GB la 64 GB, pe suport Micro SD. Cu autonomia de 15 ore și tehnologie 4G3 opțională, utilizatorii pot rămâne mobili aproape non stop. Tableta este echipată cu software conceput special pentru utilizatorii extrem de ocupați. Aplicația Brewster pre-încărcată pe tabletă administrează toate contactele diverselor aplicații și le integrează într-o singură agendă, eliminând duplicatele și adăugând chiar imagini la contacte.

Citate

“YOGA Tablet 2 Pro este rezultatul unuia din cele mai complexe eforturi de cercetare și feedback pe care le-am făcut până acum. Ashton a fost alături de noi în fiecare moment,” a declarat Jeff Meredith, vicepreședinte, Mobile Business Group, Lenovo. “Astfel, am păstrat cele mai bune caracteristici ale tabletei YOGA originale – modurile de folosire și autonomia mare, dar am ridicat ștacheta cu ajutorul noilor tehnologii precum proiectorul, care schimbă felul în care folosim tabletele.”

"Viziunea noastră a fost să creăm cea mai bună tabletă de pe piață," a declarat Ashton Kutcher, inginer de produs, Lenovo. "YOGA Tablet 2 Pro are cel mai bun sunet, o cameră și un monitor extraordinare. Un nou mod de utilizare, un proiector și un procesor de top. Cred așadar că am creat cea mai performantă tabletă. Abia aștept să o văd pusă la treabă."

Prețuri, disponibilitate4

Lenovo YOGA Tablet 2 Pro va fi disponibilă în curând la prețuri care încep de la aproximativ 499.99 EURO, la care se adauga taxe de transport si adaosuri de retailer.

Kitul de presă este disponibil la //news.lenovo.com/ANewWay.

Pentru ultimele noutăți Lenovo, abonați-vă la alertele Lenovo Newsroom sau urmăriți Lenovo pe Twitter și Facebook.

1 Pentru rezultate optime, folosiți proiectorul în camere slab luminate sau întunecate, de la aproximativ 2m de perete sau tavan, pentru o proiecție de 50 de inci.
2 Studiu Lenovo 2013. Date de piață CEA 2013, utilizatori de tablete din SUA.
3 Pe anumite modele, în anumite țări.
4 Prețurile nu includ taxe sau costurile de transport, pot fi modificate fără notificare prealabilă și sunt supuse unor termeni și condiții. Prețurile la revânzare pot varia. Prețul nu include toate caracteristicile prezentate. Produsele pot fi disponibile doar pe anumite piețe.

Londra / Bucuresti, 11.11.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.