Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Lenovo il numeste pe Gianfranco Lanci la conducerea diviziei EMEA

Noul lider îşi propune ca Lenovo să devină unul din primii trei producători de PC-uri din zona EMEA până în 2013

Lenovo, al doilea mare producător de PC-uri din lume, a anunţat numirea lui Gianfranco Lanci în funcţia de vice-preşedinte şi preşedinte al Lenovo EMEA*. Lanci, anterior CEO al Acer, va contribui la coordonarea procesului de creştere continuă şi rapidă a Lenovo în întreaga regiune. De peste doi ani, Lenovo este compania cu cea mai rapidă dezvoltare din lume. Anul trecut, Lenovo a achiziţionat MEDION în Germania pentru a susţine această evoluţie în Europa. În cadrul anunţului de astăzi, Gianfranco Lanci îşi prezintă planurile de a include Lenovo în clasamentul primilor trei furnizori de PC-uri din regiunea EMEA, până în 2013.

"Anul trecut a fost o perioadă de tulburări şi incertitudini pe piaţa PC-urilor pentru unii dintre principalii jucători, dar strategia noastră a rămas constantă în tot acest timp – aceea de a proteja şi dezvolta portofoliul THINK deţinut de Lenovo, simultan cu ofensiva pe noi pieţe, cum ar fi sectorul consumatorilor individuali", a declarat Lanci, al cărui mandat ca preşedinte EMEA a început oficial pe 2 aprilie. "Suntem deja puternici în Rusia şi Germania în acest sector al pieţei. Strategia noastră pentru acest an este de a promova produse din gama IDEA pentru acelaşi sector în mult mai multe ţări din cadrul EMEA."

Yuanqing Yang, preşedinte şi CEO al Lenovo, a adăugat: "În cazul Lenovo, constatăm că a început o nouă eră, numită PC-plus, în care computerul personal îşi menţine rolul central în cadrul vieţii digitale a milioane de oameni şi companii, şi în acelaşi timp, PC-ul este inima unui ecosistem de tablete, telefoane şi televizoare inteligente. În această nouă eră, noi trebuie nu doar să continuăm să ne extindem vizibilitatea comercială, ci şi să ne extindem prezenţa în rândul utilizatorilor de PC-uri şi alte dispozitive tehnologice personale. Gianfranco Lanci aduce o vastă experienţă, abilităţi de conducere şi expertiză pentru Lenovo, exact în aceste domenii. Sunt sigur că ne poate ajuta în această direcţie pentru a ne atinge obiectivele în cadrul EMEA şi în jurul lumii."

Lanci a declarat că dezvoltarea tabletelor şi adoptarea de către publicul larg a noilor tipuri de PC-uri precum laptopurile subţiri de tip Ultrabook creează multe oportunităţi noi pentru Lenovo. "EMEA este o piaţă strategică foarte importantă pentru noi. Trebuie să ne menţinem poziţia de lider în vânzări – suntem numărul unu în lume în sectorul clienţilor comerciali – şi în acelaşi timp, trebuie să ne extindem dramatic prezenţa în sectorul consumatorilor generali şi pe IMM-uri în întreaga regiune. Acest lucru ne va ajuta să atingem ponderea de 10% în primele 10 ţări din EMEA şi astfel să ne atingem obiectivul pe termen lung, de a deveni un jucător de top trei în EMEA."

Numirea lui Gianfranco Lanci ca preşedinte al Lenovo EMEA are loc după reorganizarea companiei, care începând cu 2 aprilie 2012, s-a împărţit în patru zone geografice de business – EMEA, APLA (Asia Pacific / America Latină), China şi America de Nord. Reorganizarea va crea zone mai eficiente, mai dinamice şi mai concentrate, care să poata implementa strategia "Protect & Atack" a companiei în întreaga lume. Această strategie a permis Lenovo să-şi menţină amploarea business-ului de bază în China şi piaţa comercială la nivel mondial, astfel încăt să producă profituri, în timp ce investea ofensiv pentru creştere în pieţele emergente, în piaţa dispozitivelor pentru consumatori generali şi a internetului mobil. Ca urmare a acestei strategii, Lenovo a fost producătorul de PC-uri cu cea mai rapidă creştere, devansând piaţa timp de 11 trimestre consecutive. Compania, care şi-a depăşit deja competitorii pe pieţele emergente ale PC-urilor, şi-a anunţat recent rezultatele financiare din al treilea trimestru al anului fiscal 2011-2012, având o cotă de piaţă record la nivel mondial (14%), profituri record, creşteri în aproape fiecare regiune şi segment de produse, precum şi o suită nouă şi captivantă de produse care satisfac nevoile generaţiei PC-Plus.

EMEA este cea mai mare dintre cele 4 divizii şi este împărţită în 7 regiuni*. Este o combinaţie diversă de ţări emergente, mature şi nou-emergente, oferind oportunităţi foarte mari de creştere în fiecare piaţă pe fiecare segment – inclusiv cel al consumatorilor generali, al întreprinderilor mici şi mijlocii, al întreprinderilor mari şi al sectorului public.

INFORMATII SUPLIMENTARE:

* Regiunea EMEA

Nord

Danemarca, Norvegia, Finlanda, Suedia, Belgia, Olanda, Estonia, Letonia, Lituania

Sud

Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Israel

UK & Irlanda

UK & Irlanda

DACH

Germania, Austria, Elveţia

Orientul Mijlociu & Africa (MEA)

Patru teritorii ce acoperă 71 de ţări. Centrele de business sunt listate mai jos:

1. Golf /EAU, Pakistan, Oman, Qatar, Bahrain, Kuwait, Libia, RoME (restul Orientului Mijlociu)

2. Regatul Arabiei Saudite

3. Egipt & Africa de Nord (LENA) – Liban, Iordania, Egipt, Algeria, Maroc, Tunisia, Senegal, Camerun, Coasta de Fildeş şi DRC.

4. Africa – Nigeria, Ghana, Kenya, Uganda, Tanzania, Etiopia, Ruanda, Africa de Sud, Zimbabwe, Zambia, Malawi, Botswana, Lesotho, Namibia, Republica Democrată Congo, Mauritius

RUCIS & EET

Rusia, Ucraina, Kazahstan, Slovacia, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, Polonia, România, Slovenia, Turcia, Armenia, Belarusia, Azerbaijan, Georgia, Kîrgistan, Mongolia, Tajikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Cipru, Serbia, Moldova, Muntenegru, Bosnia & Herţegovina, Kosovo, Albania, Macedonia

Europa Occidentală – segmentul consumatorilor generali

Noua divizie care va conduce sectorul consumatorilor generali în Europa Occidentală – creat după achiziţia MEDION de către Lenovo în 2011


Gianfranco Lanci s-a alaturat companiei Lenovo în aprilie 2012 ca preşedinte al diviziei EMEA a Lenovo şi vice-preşedinte al grupului Lenovo. El este responsabil pentru toate activităţile Lenovo din cadrul celei mai mari divizii, care include 121 de ţări, 40 de reprezentanţe şi 1800 de angajaţi – şi membru al comitetului executiv de conducere al grupului Lenovo.

Lanci şi-a început cariera la Texas Instruments (TI) în 1981, în divizia de calculatoare şi ceasuri digitale. El a deţinut mai multe posturi de conducere în cei 17 ani de activitate în cadrul TI, cel mai important fiind cel de director naţional al diviziei de Computere Portabile şi Imprimante în Italia, Orientul Mijlociu şi Africa, ca mai apoi să fie preşedinte în cadrul diviziei de Produse pentru Productivitate din EMEA.

Ca urmare a achiziţiei diviziei de notebook-uri din cadrul TI de catre Acer în 1997, Lanci a fost director general al Acer Italia, apoi preşedinte al Acer Europa în 2000 şi preşedinte al EMEA în 2002. Ca preşedinte al Acer EMEA, el a introdus un model de afaceri inovator care a facut ca Acer să devină jucătorul numarul 1 de PC-uri în EMEA. În 2008, Lanci a fost numit CEO (Chief Executive Officer) şi preşedinte Acer, iar sub conducerea sa, compania a devenit producătorul numărul 2 în lume, realizând profitabilitate record pentru trei ani consecutivi.

Gianfranco Lanci a absolvit Politehnica din Torino, unde a obţinut o diplomă în inginerie civilă. Lanci locuieşte în Milano, este căsătorit şi are trei copii. Pasiunile sale sunt vinul, ciclismul şi fotbalul.

Bucuresti, 02.04.2012

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *