Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Learning și e-learning în școala viitorului: Lansarea Cafenenelei Educației pentru Știință

Lansarea Cafenenelei Educației pentru Știință

Liceul Teoretic ”Dr. Mioara Mincu” a lansat joi, 17 martie 2022, seria de întâlniri lunare din cadrul Cafenelei Educației pentru Știință. Împreună cu actorii implicați în educația de astăzi pentru viitor, căutăm soluții de transformare a metodologiei de predare într-una de învățare eficientă a științei, prin abordări holistice.

Pentru a găsi răspunsuri la întrebarea: ”Cum explicăm știința tinerilor în era digitalizării?”, au fost alături de noi la prima ediție:

  • Prof. Radu Jugureanu, Team Leader Horvath & Partners și Team leader al echipei de asistență tehnică pentru proiectul ROSE.
  • Adrian Bănuță, Președintele Asociației Science&Technology
  • Corina Negrea, Jurnalist de Știință
  • Psiholog Atena Stoica

”E-learningul a venit odată cu pandemia ca să rămână, nu ca să plece. Când vorbim de școala viitorului, în care learning (învățare) presupune e-learning, ce implică digitalizare, trebuie să avem în vedere nu doar inteligența (IQ) și inteligența emoțională (EQ), dar și inteligența digitală (DQ)”, a spus profesorul Radu Jugureanu.

Lansarea Cafenenelei Educației pentru Știință

Tendințele principale în educația anului 2022 se îndreaptă spre modificări în cultura educațională, care în România este la ora actuală bazată pe frică, dar și în modelul școlii, a spus mai Prof Radu Jugureanu. Atașamentul față de clădirea școlii va scădea și apare necesitatea unei mai bune utilizări a spațiilor. Școlile vor evolua mai mult spre spații de învățare, care să integreze aparatura modernă, digitală, decât spații de predare clasice. Evaluarea comprehensivă este cea care va eficientiza procesul învățării, iar informatizarea instituțiilor de învățământ va fi o necesitate.

Profesorul Radu Jugureanu este de părere că se impune o îmbunătățire a perspectivei asupra reformelor necesare în educație. De asemenea, elevilor trebuie să li se ofere experiențe de învățare captivante, conexiuni globale și schimburi între școli și experți, precum și utilizarea abilităților TIC pentru învățare și predare. Deși în 2020 în România existau peste 40 milioane de diplome care certifiau competențe digitale, totuși profesorii școlilor românești au întâmpinat mari probleme în adaptarea la învățământul online. Este o mare nevoie de educatori calificați pentru tehnologia educației. Totodată și părinții își vor asuma responsabilități de co-predare.

În acest sens, profesorul Radu Jugureanu sugerează că ar trebui introduse în curriculum național cursuri de Identitate digitală, Gestionarea timpului “virtual”, Empatia digitală, Managementul agresiunilor pe Internet, Gândirea critică, Managementul confidențialității, Gestionarea securității cibernetice sau Gestionarea amprentei digitale.

”Școala viitorului va fi aceea în care să vorbești copiilor cinstit, fără frici, despre ceea ce simți. Este despre ”bucuria de a face”, de a descoperi în orice copil un Norman Borlaug (premiant Nobel). În care informația se transformă în cunoaștere, folosind metodele moderne pe care le oferă astăzi tehnologia dar și având grijă de dezvoltarea socio-emoțională. Computerele nu sunt magice, dar profesorii pot fi, și despre asta este școala viitorului!”, a concluzionat Prof. Radu Jugureanu.

Caravana Știință și Imaginație

Prin proiectele pe care le organizează, Asociația Science&Technology promovează cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii. ”Prin apariția digitalizării și a noilor smart-lab-uri în școli, educația va intra într-o nouă eră. Prin cluburile de Știință pe care le organizăm în școli, punem în legătură profesori și elevi cu persoanele resursă”, a spus domnul Adrian Bănuță, președintele asociației. Elevii și profesorii sunt invitață să participe la Cluburile de Știință și Tehnică, la Academia Atlantikron – o tabără internațională de știință și SF ajunsă la a 33-a ediție, precum și la cele patru mari evenimente ale Caravanei Științei și Imaginației. Cu ocazia lansării proiectului Caravanei într-un smart-lab a fost organizată o lecție demonstrativă de învățare modernă cu mijloace digitale.

Cafeneaua Educației pentru Știință, este un proiect care urmărește  formarea unei comunități a profesorilor de știinte ale naturii în vederea dezvoltării lor personale și profesionale. Scopul întâlnirilor între profesori, mentori și specilaliști din diferite domenii este ca prin worshopurile, dezbaterile si sesiunile de lucru să obținem propuneri, recomandări si feedback-uri pentru sporirea calității actului educațional, buna relaționare profesor-elev si creșterea implicării si motivării elevilor pentru dezvoltarea lor profesională ulterioară.

”Disciplinele chimie, fizică si biologie, care susțin educația pentru STEM, au o contribuție semnificativă la formarea unor competențe care sunt tot mai dezirabile potrivit prognozelor legate de viitorul pieței muncii: rezolvarea problemelor complexe, gândirea critică și creativitatea”, a spus în deschiderea evenimentului doamna Anca Grecu, Director al Liceului Teoretic ”Dr. Mioara Mincu”.

Este timpul ca barierele dintre științe, așa cum erau învățate în modul tradițional, să fie ridicate pentru a le da elevilor șansa să combine conceptele și cunoștințele mai multor discipline pentru a avea o mai profundă înțelegere și să găsească soluții de rezolvare a problemelor lumii de asăzi, a mai adăugat doamna Anca Grecu.

Feedback – o îmbinare a mentalului cu emoționalul

În partea a doua a evenimentului, Psihologul Atena Stoica a organizat un workshop pentru elevi pe tema Feedback-ului, în cadrul căruia a creat oprotunitatea elevilor de a da un feedback constructiv, pornind de la situațiile cu care ei se confruntă în școală. Prin exercițiile propuse, participanții, elevi și profesori, au reușit să își exprime cu încredere și deschidere gândurile și trăirile și să experimenteze oferirea și primirea feedback-ului comportamental care să genereze schimbare, cu păstrarea unui bun echilibru în relație. Elevii au nuanțat comportamentele dificile, venind totodată cu soluții pentru profesori, exprimând nevoile lor de a fi înțeleși și de a nu fi sancționați, criticați, ci mai degrabă implicați și motivați.

Următoarele întâlniri din cadrul Cafenelei Educației Pentru Știință vor avea loc în datele:
6 Aprilie 2022, 4 Mai 2022, 2 Iunie 2022.

Liceul Teoretic „Dr.Mioara Mincu” – Profil Real, Specializarea Științe ale Naturii și-a deschis porțile în anul 2020. Investim în educația pentru viitor întreaga experiență câștigată în cei 32 de ani de activitate a Școlii Postliceale Sanitare ”Carol Davila”.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.