Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lansarea volumului „Carturari, opozanti si documente”, de Gabriel Andreescu, la SNSPA

Joi, 17 ianuarie, de la ora 13.00, în Holul Mare al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (str. Povernei nr. 6) va avea loc lansarea volumului Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii de Gabriel Andreescu, apărut recent în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom, şi în format digital.

Alături de autor, vor lua cuvîntul: criticul literar Ion Bogdan Lefter şi istoricul Liviu Rotman.
Amfitrion: prof. dr. Mihaela Miroiu

Volumul Cărturari, opozanţi şi documente oferă cititorului asaltat de informaţii contradictorii, care discreditează procesul deconspirării, o cheie de interpretare a unor personaje şi situaţii controversate.

În urma studiului a sute de dosare din Arhivele Securităţii, Gabriel Andreescu încearcă să arate cît adevăr şi cîtă manipulare sînt în acuzaţiile aduse unor bine-cunoscuţi oameni de cultură români, ale căror cazuri au constituit de multe ori subiect de polemică aprinsă.

O categorie pînă la urmă marginală în sistemul de control al statului totalitar, informatorii Securităţii au ajuns să poarte în ochii multora principala vină pentru abuzurile comise în cei 45 de ani de comunism românesc. Mai mult, autorii unor acţiuni condamnabile par să trezească un interes minor, în timp ce acuzaţiile se îndreaptă, paradoxal, spre unele dintre victimele aparatului represiv.

Din cuprins:
Adrian Marino. Campania de distrugere a unui model • Constantin Noica în arhive. Ataşamentul victimei faţă de torţionari • Nicolae Balotă faţă în faţă cu Alexandru Paleologu. Puterea subiectivităţii • Eşecul instituţional al deconspirării. Explicare şi semnificare • Mihnea Berindei. Scenariul denigrării • Execuţia lui Mihai Botez. Disidentul transformat în agent al Securităţii • Nicolae Breban. Adevărul din arhivă • Lumea informatorilor

Gabriel Andreescu este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. A militat pentru respectarea drepturilor omului încă sub regimul comunist, fiind unul dintre disidenţii care s-au opus deschis lui Ceauşescu şi regimului său autoritar. Începînd cu anul 1990 a iniţiat înfiinţarea unor organizaţii nonguvernamentale, printre care Comitetul Helsinki Român, Centrul de Studii Internaţionale, Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă. Este director al Noii Reviste de Drepturile Omului. De acelaşi autor, la Editura Polirom au mai apărut: Solidaritatea alergătorilor de cursă lungă (1997); Locurile unde se construieşte Europa. Adrian Severin în dialog cu Gabriel Andreescu (2000); Ruleta. Români şi maghiari, 1990-2000 (2001); Naţiuni şi minorităţi (2004); Reprimarea mişcării yoga în anii ’80 (2008); L-am urît pe Ceauşescu. Ani, oameni, disidenţă (2009). A editat Naţionalişti, antinaţionalişti. O polemică în publicistica românească (1996), Problema transilvană (în colaborare cu Gusztáv Molnár, 1999), Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă. Vol. I: 1979-1985 (împreună cu Mihnea Berindei, 2010) şi Comentarii la Constituţia României (în colaborare cu Miklós Bakk, Lucian Bojin şi Valentin Constantin, 2010).

Bucuresti, 16.01.2013

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.