Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lansarea Filialei RoGBC Moldova

Data: 27.01.2015

Locația: Centrul de Afaceri IDEO, Sos. Pacurari Nr. 138 , Iași

Program eveniment:

• Curs GBPRO Designul Soluțiilor de Iluminat și Clădiri Inteligente 9am – 3:30pm
Lansarea Filialei RoGBC Moldova 4pm – 7pm

Romania Green Building Council (RoGBC) lansează o nouă filială locală, RoGBC Moldova. Această filială va beneficia de infrastructura și activitățile extinse la nivel național ale organizației, va oferi platforma de training Green Building Professional, va organiza evenimente pe plan local, concentrându-se pe beneficiile ce pot fi aduse părților interesate din regiune.

Cu ocazia lansării va avea loc și primul curs al platformei Green Building Professional, Designul Soluțiilor de Iluminat și Clădiri Inteligente, curs ținut de domnul Prof.Dr.Univ. Dorin Beu.

Romania Green Building Council este o organizație românească non-profit, apolitică, care se ocupă cu promovarea construcțiilor sustenabile. Organizația este guvernată de către un Consiliu Director ales de membrii organizației. RoGBC a fost primul membru World Green Building Council (www.WorldGBC.org) din Estul Europei și a fost structurată după modelul altor Consilii pentru Clădiri Verzi de succes (printre care cele din SUA, Marea Britanie și Germania), însă este adaptată cerințelor pieței din România.

RoGBC recunoaște importanța implicării unor companii cu domenii variate de activitate precum dezvoltatori imobiliari, investitori, producători de materiale de construcții, furnizori de servicii de management pentru clădiri, de expertiză și tehnologii, de servicii profesionale (financiare, de arhitectură, inginerie, consultanță, avocatură, etc.), dar și instituții de învățământ și cercetare, organizații non-guvernamentale și agenții guvernamentale.

RoGBC încurajează un cadru legislativ favorabil construcțiilor sustenabile. Reducerea impozitului pe clădirile verzi este o inițiativă susținută de organizație în vederea sprijinirii administrației locale în procesul de atragere a investițiilor în acest sector, creării de locuri de muncă verzi și a unui mediu construit de calitate superioară, recompensând clădirile verzi certificate la standarde ridicate care implementează în prezent cerințele directivelor europene pentru 2020.

RoGBC conduce numeroase proiecte demonstrative prin care dorește să demonstreze faptul că se pot obține în prezent clădiri cu Consum Net Zero de Energie care pot să atingă cel mai înalt nivel de performanță al clădirilor verzi. În curând RoGBC va finaliza un proiect demonstrativ în Moldova, în comuna Cacica din județul Suceava. Proiectul Ecobiblioteca respectă cerințele celui mai restrictiv standard din lume pentru clădirile sustenabile.

RoGBC a lansat recent un program de certificare pentru sectorul rezidențial "Green Homes by Romania Green Building Council". Proiectul EZARENI din comuna Miroslava de lângă Iași, realizat de dezvoltatorul American Eco Homes este primul proiect din Moldova pre-certificat de RoGBC prin acest program și care va beneficia de creditul ipotecar preferențial Green Mortgage. Proiectul utilizează materiale inovative pentru o performanță energetică ridicată, rezistență seismică și o calitate superioară, la prețuri accesibile. Proiectul folosește de asemenea elemente de design solar pasiv, ventilație naturală, lemn certificat FSC, vopseluri și adezivi cu conținut scăzut de compuși organici volatili, sisteme sanitare care eficientizează consumul de apă, proiectul acordând atenție totodată prezervării peisajului.

Organizația este deschisă tuturor companiilor din domeniul construcțiilor sustenabile care doresc să devină membri RoGBC.

Persoanele interesate în a se implica și a susține RoGBC Moldova ca membri fondatori, îi pot contacta pe:

· Dan.Zaharia@RoGBC.org +40.722.523.102

· Monica.Ardeleanu@RoGBC.org +40.723.945.248.

Pentru mai multe informații despre membrii noștri și activitățile organizației vizitați www.RoGBC.org.

Bucuresti, 08.01.2015
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.