Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lansarea celui mai recent titlu din Seria de autor N. Steinhardt: „Intre viata si carti”

Vineri, 30 iulie, la ora 12.00, la Catedrala episcopală „Sfînta Treime” din Baia Mare va avea loc lansarea volumului Intre viaţă şi cărţi de N. Steinhardt, apărut de curînd la editura Polirom.

Participă:
· Preasfinţitul Justin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Satmarului şi Preşedinte al Fundaţiei N. Steinhardt
· Adrian Serban, director editorial Polirom
· George Ardeleanu, îngrijitorul acestei cărţi
· Florian Roatiş, membru în colectivul de redacţie al Seriei de autor „N. Steinhardt”
· pr. conf. dr. Stefan Iloaie
· arhim. dr. Macarie Motogna

Intre viaţă şi cărţi este cel de-al şaptelea volum apărut în Seria de autor "N. Steinhardt," iniţiată de Polirom în anul 2008 – ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referinţe critice şi indici de George Ardeleanu; repere biobibliografice de Virgil Bulat.

„Deschis în faţa suprarealismului, a literaturii onirice, a noului val (Nouveau Roman), N. Steinhardt le apreciază şi în măsura în care dislocările, discontinuitatea, descompunerile, fracturile de limbaj ori de realitate imaginară sunt urmate de o recompunere, de o reunificare, de o reasamblare după alte coordonate. Pentru că el, pe urmele lui Charles Péguy, consideră că Răul este cel care «nu se compune», care se opune organizării vieţii spiritualizate. Cel care în textele sale interbelice, în special în cele din Revista burgheză, aducea un elogiu formelor ca expresii ale onorabilităţii sociale nu putea desconsidera acum ideea de formă, dimpotrivă. Ceea ce priveşte el cu condescendenţă este miza totalitară pe formă, forma vidată de sens. Cel care îşi dovedise din plin disponibilităţile ludice în volumul de debut în genul… tinerilor şi le va dovedi şi mai târziu – dintr-o altă perspectivă – prin gestul împăcării cu avangarda ori prin textele admirative despre scriitorii Generaţiei ’80 nu putea să rămână imun la ideea culturii şi a artei ca joc (în sensul lui Huizinga). Numai că el nu putea să vadă în jocul cultural doar o prestidigitaţie tehnică, glacial-formală, pentru el jocul era tot o ipostază a «întrupării».” (George Ardeleanu)

In seria de autor "N. Steinhardt" au mai aparut: Jurnalul fericirii (2008), Daruind, vei dobindi. Cuvinte de credinta (2008), In genul…tinerilor (2008), Articole burgheze (2008), Principiile clasice si noile tendinte ale dreptului constitutional. Critica operei lui Leon Duguit (2008), Primejdia marturisirii. Convorbirile de la Rohia (2009).

Bucuresti, 29.07.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.