Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lansarea celui mai recent roman al Danielei Zeca-Buzura, „Omar cel orb”, si trei piese in premie

ale maestrului Grigore Lese

· Intrare liberă

Omar cel orb, noul roman al Danielei Zeca, autoarea bestsellerurilor Istoria romanţată a unui safari (Polirom, 2009; ediţia a II-a, 2011) şi Demonii vîntului (Polirom, 2010), va fi lansat joi, 18 octombrie, la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti (Str. Boteanu, nr.1).

Prezintă: Alex. Ştefănescu, Alexandru Bălăşescu
Moderator: Daniel Cristea-Enache

Cu acest prilej va fi proiectat şi filmul documentar de televiziune “Focul lui Zarathustra”, realizat de autoare – director de imagine: Mihai-Adrian Buzura; editor imagine: Ionuţ Andrei; redactori: Cristina Dănilă, Radu Dănilă.

Evenimentul se va încheia cu trei piese muzicale în primă audiţie ale maestrului Grigore Leşe. Intrare liberă.

Omar cel orb a apărut de curînd în colecţia „Ego. Proză” (coordonator Lucian Dan Teodorovici; şi în ediţie digitală) a Editurii Polirom.

Exotismul oriental ori febra pasiunii din Istoria romanţată a unui safari sau din Demonii vîntului lasă acum loc lucidităţii amare faţă de lumea controversată şi uluitoare a Iranului contemporan.

Omar cel orb este o carte palpitantă despre paradis şi infern, iubire, credinţă şi moarte, prin care Daniela Zeca anulează un mit: acela care ne convingea că un autor scrie cel mai bine despre lucrurile, evenimentele sau oamenii care îi aparţin în mod nativ.

Acest ultim roman al trilogiei orientale, semnate de prozatoare, afirmă răspicat că, în mileniul al treilea, subiectele, dar şi problemele lumii globale sînt ale tuturor şi nu le putem rezolva decît împărtăşindu-le.

Daniela Zeca: E îndeajuns ca un om – singur pe un fundal – să înceapă să se gîndească la ale lui, pentru ca eu să văd mai întîi lumea care a amuţit lîngă el, zvonurile şi ceţurile, ceea ce îl face să fugă ori să se apere şi ceea ce îl compune, numărîndu-l ca pe un chip alături de ceilalţi. Fiindcă mă captivează lumea care pătrunde în om, precum sărurile se lasă în apă, înainte de a-i şti împotrivirile sau îmbrăţişările lui de făptură neconsolată.

Daniela Zeca este absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti, a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a unui masterat în ştiinţele comunicării. Din anul 2001 este doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti şi lector la catedra de presă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul aceleiaşi universităţi. La sfîrşitul anului 2006 a primit distincţia „Personalitatea europeană a anului pentru România“ – secţiunea televiziune, acordată de Fundaţia Eurolink şi Comisia Europeană. Din martie 2003 a fost redactor-şef al redacţiei Literatură Arte, iar în prezent este directorul canalului TVR Cultural.

A mai publicat volumele: Orfeea (poezie, Viitorul Românesc, 1994), Îngeri pe carosabil (proză, Coresi, 2000), Melonul domnului comisar (critică literară, Curtea Veche, 2005), Jurnalismul de televiziune (Polirom, 2005), Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother (Polirom, 2007), Veridic. Virtual. Ludic. Efectul de real al televiziunii (Polirom, 2009), Istoria romanţată a unui safari (roman, Polirom, 2009), Demonii vîntului (roman, Polirom, 2010) şi Zece zile sub văl / Ten Days Under the Veil (jurnal de călătorie, Litera, 2011).

Carte recomandată de Diverta, Divertaonline.ro, Port.ro şi BookMag

Bucuresti, 15.10.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.