Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lansare multimedia: „Intre doua lumi” de Claudia Moscovici

Volumul Între două lumi de Claudia Moscovici va fi lansat pe 21 septembrie, începând cu ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, Bucureşti), într-o prezentare ce va îngloba proiecţii de materiale audio şi video realizate de Andy Platon şi Claudiu Popa. Lansarea îi va avea ca invitaţi pe istoricul Adrian Cioroianu, criticul literar Alex Ştefănescu şi regizorul Stere Gulea.

Romanul Între două lumi este un bestseller în Statele Unite, unde a fost publicat sub titlul Velvet Totalitarianism şi unde va fi ecranizat de către producătorul Bernard Salzman. Volumul îmbină ficţiunea cu elemente autobiografice ale autoarei şi este în acelaşi timp un thriller politic dens, o meditaţie asupra dictaturii, o demascare a regimului opresiv condus de Nicolae Ceauşescu şi o emoţionantă reconstrucţie a căutărilor unei familii: fiecare membru în căutarea celorlalţi şi toţi în căutarea libertăţii. „Evocativă şi extrem de convingătoare, Velvet Totalitarianism este o carte de preţuit, iar Claudia Moscovici este o scriitoare de urmărit, acum şi pe viitor” (Travis Holland, autorul The Archivist’s Story).

Printre materialele care vor însoţi prezentarea inedită a volumului „Între două lumi” se numără un videoclip realizat de compozitorul şi producătorul român Andy „Soundland” Platon, cunoscut pentru colaborările cu Loredana Groza, Marius Nedelcu feat. Alexandra Ungureanu, Anthony Icuagu şi pentru piesa „Lost Without You”. Atât piesa pregătită, „Velvet Love”, cât şi videoclipul pornesc de la acţiunea cărţii. O prezentare video a cărţii va fi realizată şi de Claudiu Ciprian Popa.

Claudia Moscovici a emigrat din România în Statele Unite ale Americii împreuna cu familia sa când avea 11 ani, iar în toamna acestui an se va întoarce pentru prima dată în ţară, cu ocazia lansării celui dintâi roman, Velvet Totalitarianism, publicat de Editura Curtea Veche sub titlul Între două lumi. În anul 2002, ea a cofondat curentul artistic internaţional numit postromantism (vezi postromanticism.com), dedicat celebrării frumosului, senzualităţii şi pasiunii în arta contemporană. Autoarea a predat filosofie, literatură şi istoria artei şi a ideilor la Boston University şi la University of Michigan. De-a lungul timpului, şi-a transpus pasiunea pentru filozofia politică şi mişcarea romantică în lucrările Romanticism and Postromanticism (Rowman and Littlefield, 2007), Gender and Citizenship (Rowman and Littlefield, 2000) şi Double Dialectics (Rowman and Littlefield, 2002). În Decembrie 2011 îi va apărea cel de al doilea roman, The Seducer (Seducătorul).

Bucuresti, 12.09.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.