Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lansare de carte Vasilica Ghita Ene – „Cuvantul nu ma lasa pana cand nu-l scriu!”

Aşa ar putea fi descrisă, după propria-i mărturie, activitatea deopotrivă jurnalistică şi literară a Vasilicăi Ghiţă Ene. Aceasta a lansat miercuri, 5 octombrie, în foaierul Studioului de concerte „Mihail Jora” al Radio România, cel de al doilea volum de versuri ce-i poartă semnătura şi se intitulează „Odaia mea din dos”.

Vasilica Ghiţă Ene şi-a legat numele de Radio Antena Satelor, fiind, după cum îi place să spună, „membru fondator” al acestui post, adică realizatorul primelor emisiuni transmise către ascultători. Ca o recunoaştere a calităţii profesionale, a fost recompensată cu premiul „Reporter european 2009” la concursul organizat de Consiliul Europei la Bucureşti. Născută în 1954 la Făcăieni, judeţul Ialomiţa, mărturiseşte cu mândrie că a rămas, în adâncul sufletului, legată pentru totdeauna de autenticitatea acestei lumi aparte a satului. De aici şi pasiunea pe care o investeşte consecvent în emisiunile realizate, dintre acestea amintind aici doar două dintre ele, mai recente, „Fermier în România” şi „Chef de vorbă”.

Deşi ar fi părut poate mai firesc, ca jurnalist, să scrie proză, Vasilica Ghiţă Ene se află la cel de al doilea volum de poezie – primul apărând în 2008, „Deşteapta familie” – confirmând astfel că sensibilitatea limbajului poetic şi pragmatismul limbajului jurnalistic se pot împleti cu armonie.

La lansare au fost prezenţi colegi din radio, personalităţi ale vieţii culturale, dar şi îndrăgiţi interpreţi de muzică populară.

Bucuresti, 05.10.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.