Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lansare de carte la libraria Avant-Garde

"Sebastian si lumea lui" de Dana Pirvan-Jenaru

Vineri, 14 martie, de la ora 18.00, vă invităm la librăria Avant-Garde (Str. Lăpuşneanu, nr. 16, Iaşi), la o discuţie cu criticul literar Dana Pîrvan-Jenaru despre cea mai recentă carte a sa, Sebastian şi lumea lui, apărută la Grupul Editorial Art.

Invitaţi, alături de autoare: Valeriu Gherghel, Doris Mironescu şi Bogdan Creţu

„O întrebare pe care ne-o punem în chip firesc este aceea despre locul lui Mihail Sebastian în critica românească. În concluzii, Dana Pîrvan-Jenaru nu i-l fixează, ci se mulţumește să afirme că el reprezintă o voce critică originală, ceea ce autoarea şi dovedise cu prisosință pe parcursul întregii lucrări. Cartea impune o personalitate certă, deja întrevăzută în publicistica ei de până acum…” (Livius Ciocârlie)

Sebastian şi lumea lui își propune să contribuie la cercetarea operei lui Mihail Sebastian prin explorarea bogatei sale activități de critic literar, numai parțial cunoscută până azi, și prin relaționarea acesteia cu alte aspecte ale operei și biografiei sale, de la pasiunea pentru Proust și romanul modern despre care scrie pagini revelatorii, până la cultul prieteniei și felul în care acesta îi colorează judecățile critice și se reflectă în literatura sa memorialistică. Pe scurt, autoarea consideră că nici jurnalul lui Sebastian, nici figura mai complexă și mai interesantă care i se conturează în ultimele decenii, nu pot fi discutate fără o explorare integrală și atentă a operei sale care îi oglindește cel mai fidel și mai nuanțat ideile, sentimentele și evoluția, adică a criticii sale.” (Mircea Anghelescu)

„Această marcă a interbelicului românesc reprezintă cadoul neașteptat și prețios pe care o carte ca aceea a Danei Pîrvan-Jenaru îl face cititorului de astăzi. Investigația sa documentară, ireproșabilă, se transformă într-o viziune ce depășește documentul pentru a se înscrie în orizontul adevărurilor generale.” (Mihai Zamfir)

Bucuresti, 07.03.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.