Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lansare de carte cu lautari la Muzeul Taranului Roman

• Istoriile periferiei. Mahalaua in romanul romanesc de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu (Cartea Romaneasca, 2009) constituie prima monografie romanesca a temei periferiei, un studiu original de critica literara, istorie si sociologie.

Joi, 4 februarie, incepind cu ora 18.00, va avea loc, la Clubul Taranului (Soseaua Kiseleff 3), lansarea-dezbatere pornind de la volumul Istoriile periferiei. Mahalaua in romanul romanesc de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu, de Georgiana Sarbu.
Participa, alaturi de autoare: Rodica Zane, Simona Chitan, Ovidiu Simonca, Radu Aldulescu si Vintila Mihailescu.  Moderator: Bianca Burta-Cernat.

Muzica lautareasca interpretata de:
• maestrul Ion Ivanovici – prim solist violonist la Teatrul National de Opereta „Ion Dacian” Bucuresti
• Iustin Bacau -acordeon

Georgiana Sarbu face mai intii un inventar exhaustiv al romanelor romanesti, a caror actiune este localizata in mahala, apoi analizeaza Maidanul cu dragoste de G.M. Zamfirescu, Groapa, romanul lui Eugen Barbu, si Amantul colivaresei de Radu Aldulescu. Trei romane din trei perioade istorice radical diferite. Primul, interbelic, al doilea din anii ’50 ai secolului XX, al treilea un roman contemporan, din anii ’90. Firele se string si isi pastreaza culoarea, in plin secol XXI. Lume cu legitati proprii, „topos al contrastelor”, mahalaua nu este o prelungire a orasului, ci un organism independent, vital si robust, care tinde sa-l inghita. Aceasta este ipoteza pe care o sustine si o argumenteaza autoarea, prelungindu-si investigatiile sociologice in cotidian si conturind o periferie decliseizata, locuita de o umanitate cruda, dar si duioasa, condusa de afecte si pasiuni puternice, necenzurate. Desi livresca prin natura lucrurilor, monografia Georgianei Sarbu degaja caldura unui entomolog atent sa nu isi raneasca exemplarele.

Georgiana Sarbu s-a nascut la 30 decembrie 1979, in Giurgiu. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti in 2003. Urmeaza un masterat, specializarea literatura romana contemporana, finalizat in 2004, iar din 2005 este admisa la Scoala de Studii Doctorale Bucuresti, pregatind lucrarea de doctorat Mahalaua in romanul romanesc al secolului XX (de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu), coordonata de prof. dr. Nicolae Manolescu si sustinuta in februarie 2009, in fata unei comisii din care fac parte Andrei Bodiu, Gabriel Cosoveanu si Eugen Negrici. A publicat articole, recenzii si reportaje in revistele Romania literara, Observator Cultural si Cultura.

Bucuresti, 29.01.2010

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.