Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lansare Centru multifunctional de resurse in autism. Tineri si familii

În data de 28 octombrie 2014, a avut loc evenimentul de lansare al Centrului multifuncţional de resurse ȋn autism, dedicat tinerilor ṣi familiilor afectate de autism. Dotarea centrului a fost realizată în cadrul proiectului „Start în viaţă pentru tinerii cu autism”, proiect finanţat prin Mecanismul Financiar al SEE 2009-2014 în cadrul programului Fondul ONG în România.

Reprezentanţii asociaţiei au vorbit despre obiectivele proiectului şi activităţile care urmează să se desfăşoare ȋn cadrul centrului. Printre participanţii la eveniment au fost dna psiholog Rădan, reprezentant al Centrului de Sănătate Mintală al Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, familii afectate de autism, specialişti ȋn problematica autismului – doctori ṣi psihologi, personal din ȋnvăṭământul special şi de masă, presă ṣi membri ai asociaţiilor de profil din Bucureşti. Un moment inedit în cadrul evenimentului a fost reprezentaţia la orgă a lui Mircea Pauca, tânăr cu Sindrom Asperger, fost profesor universitar în cadrul ASE Bucureşti.

În cadrul centrului vor fi desfășurate activități dedicate tinerilor cu vârste cuprinse între 14-30 de ani: dezvoltarea abilităţilor de viaţă, activități de terapie ocupațională, art-terapie şi creaţie, stimulare senzorială, mișcare adaptată. Pentru tinerii înalt funcţionali vor fi oferite servicii de consiliere vocaţională şi mediere a relaţiei cu potenţialii angajatori, identificarea oportunitaților de practică şi chiar a unor locuri de muncă de pe piața liberă a muncii, în ateliere protejate sau semiprotejate; familiile afectate de problematica autismului vor beneficia de: grupuri de suport, consiliere familială, juridică şi informaţională.

„În timp ce în ţară, mai ales în Bucureşti, există deja destule alternative, centre specializate în problematica copiilor cu autism, serviciile adresate tinerilor cu TSA lipsesc cu desăvârşire. Noi ne-am propus să fim alături de tinerii cu autism şi familiile acestora, dezvoltând servicii dedicate şi adaptate nevoilor lor” afirmă Liuba Iacoblev, manager al proiectului şi preşedinte al asociaţiei.

Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014 în cadrul Programului Fondul ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi //www.eeagrants.org, www.fondong.fdsc.ro.

Bucuresti, 18.11.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.