Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

La prima expozitie peste hotare

Ștefania Nistoreanu: „Eu cred în darul meu și vreau să las în urmă lucruri care să facă lumea mai frumoasă”

Pictorița Ștefania Nistoreanu va fi prezentă, începând de astăzi 28 martie și până pe 29 aprilie, pentru prima oară peste hotare, în cadrul unei extraordinare expoziții organizate la Budapesta de Galeriile „Transilvania” din Brașov, prin Institutul Cultural Român.

„Pentru mine este un moment însemnat în carieră, probabil că este cel mai important, având în vedere că particip pentru prima oară la o expoziție în străinătate. În plus, e onorant să expun la un nivel atât de ridicat și în compania multor artiști consacrați și plini de har. Întotdeauna expozițiile sunt un prilej foarte bun să observi reacțiile oamenilor, să le asculți părerile, mai ales dacă vin și din partea unor persoane de altă naționalitate sau rasă. Primești indicii despre schema umanității și raportul tău cu ea. Dar, dincolo de toate, primul lucru care contează este faptul că oamenii îți văd lucrările. Este ceea ce-și dorește orice artist”, declară Ștefania Nistoreanu.

Ce înseamnă, în contextul zilelor noastre, să fii artist și să te încăpățânezi să creezi într-o lume atât de mercantilă? „Să fii artist e un dar pe care-l primești când vii în lume. Fiecare om care-l primește are obligația, aș spune, de a-l respecta și cultiva cu mare grijă. Noi suntem primii care trebuie să ne îngrijim de misiunea și destinul nostru, oricare ar fi ele. Eu cred în darul meu, indiferent de context, și vreau să las în urmă lucruri care să facă lumea mai frumoasă. Îmi place să cred că las universului mărturii ale acestei planete, pentru eternitate”, răspunde artista.

Lucrarea prezentă în expoziție este „Germini”

Astăzi, 28 martie, de la ora 18.00, Ștefania Nistoreanu va fi prezentă, alături de 48 de alți artiști, în cadrul expoziției „Artă și spiritualitate în spațiul transilvan”, organizată la Budapesta de Institutul Cultural Român. Lucrarea selecționată pentru vernisaj este „Germini”.

Expoziția de grup va include un număr de 48 de artişti plastici contemporani din România și din Republica Moldova, prezenți activ în mediul plastic prin expoziţii de grup si personale, găzduite de cele mai importante galerii naţionale şi internaţionale, medaliați la Saloane și festivaluri de artă din țară și străinătate. Aceștia sunt: Elena Agapie, Monica Andriesei, Dumitru Bezem, Veronica Bodea Tatulea, Dana Catona, Ovidiu Cărpușor, Mihai Cotovanu, Aurel Dan, Doina Liliana Dănescu, Crăciun Daniel, Petre Diaconu, Laurențiu Dimisca, Vioara Dinu, Virgil Dobarta, Ágnes Domokos, Dorina Dutkay, Mihai Falcoianu, Agnes Ferentz, Georgiana Gămălie, Petre Ghergu, Georgeta Grabovschi, Veronica Iftodi, Constantin Ilea, Robert Ixari, Kovacs Geza, Rozinecs Laszlo, Ion Lazăr, Gheorghe Lișiță, Alina Manole, Dana Maria Marcu, Yanos Miclos, Laurențiu Midviki, Gheorghe Mosorescu, Aurel Nedel, Ștefania Nistoreanu, Stela Onuț, Valeria Petriu, Cristian Radu, Ion Radu, Marcela Rădulescu, Daniel Stancu, Elena Surdu Stănescu, Rodica Strugaru, Dana Szentkiraly, Manuela Toderaș, Cornel Vana.

O prezență aparte în cadrul expoziției o reprezintă Silvia Onișa și Traian Brădean, mari maeștri ai artei plastice contemporane, care s-au stins din viață nu demult.

Expoziția, adusă la Budapesta de Galeriile de Artă „Transilvania” din Brașov, cu sprijinul financiar al ICR București, va fi deschisă la sediul ICR Budapesta în perioada 28 martie – 29 aprilie 2013.

Despre Ștefania Nistoreanu

Ştefania Nistoreanu abordează pânza într-o manieră extrem de intimă, dar compoziţiile sale înglobează deseori teme universale, ancestrale şi actuale în egală măsură. De altfel, lucrările ei reprezintă o sumă de contraste, exprimând realismul şi fantasticul omogenizate armonios, ca într-un panaceu de mult aşteptat. Stilul este îmbogăţit de o imaginaţie fecundă, dublată de o excepţională fineţe artistică. “Viaţa pe Pământ este o bătălie continuă cu ceilalţi şi cu propriile noastre ego-uri. Avem, deci, nevoie de cele mai bune arme pentru a supravieţui: realism şi putere de a visa, luciditate şi putinţa de a crede în basme, ochi capabili să privească prin întuneric şi inimă deschisă spre lumină. Iar uneori, când realitatea devine gravă, avem nevoie să ne putem crea o altă lume, un alt univers adevărat. Despre asta este pictura mea”, declară Ştefania Nistoreanu.

Pictorița are 31 de ani și trăiește la Brașov.

Bucuresti, 28.03.2013

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.