Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

”La pas prin România”, prima broșură montană realizată de turiștii fotografi

La pas prin Romania

”La pas prin România” prima broșură realizată într-un efort colectiv al fotografilor pasionați de călătorii va fi lansată oficial, la finalul acestei luni. Aceasta cuprinde 50 dintre cele mai frumoase fotografii trimise de oamenii care au răspuns inițiativei Hotelului Carmen din Predeal. Reprezentanții hotelului, în parteneriat cu: DescoperimRomania.ro, România Turistică și Expovers.ro au lansat provocarea de a trimite cele mai frumoase fotografii montane în cadrul concursului ”Fotografi la înălțime”.

Timp de o lună, pasionații de călătorii au trimis către juriul format din reprezentanții celor trei parteneri media fotografii care spun povestea muntelui, așa cum este ea văzută prin lentilele aparatului de fotografiat. Cele mai inspirate fotografii fac parte din broșura ”La pas prin România”, care se dorește a fi un mini ghid de turism ce surprinde frumusețea munților din România prin ochii turiștilor. Ghidul cuprinde informații esențiale despre zonele montane cu potențial turistic, trasee și gradele de dificultate și este dedicat atât începătorilor, cât și pasionaților de drumeții montane.

La pas prin Romania

”Acțiunile noastre au în prim plan promovarea turismului montan din România. Ne-am bucurat să vedem frumusețea munților noștri prin obiectivul turiștilor. Am fost surprinși de fotografiile reușite și de numărul mare de participanți. Prin ochii lor pot descoperi și alții frumusețile ascunse ale munților din România. Considerăm această broșură un mic ghid pentru cei care vor să își petreacă cât mai mult timp în natură. Sperăm să fie o inspirație pentru ei în alegerea destinațiilor montane”, spune Nicoleta Bogdan, reprezentantul hotelului Carmen.

Lansarea broșurii face parte din campania demarată de Hotelul Carmen pentru promovarea stațiunilor montane din România. Odată cu acest ghid, reprezentanții hotelului lansează și campania ”Curat cu a(l)titudine”, care se va desfășura pe parcursul lunilor iulie – august 2018 și își propune să adune din nou pasionații de munte dar în alt scop, acela de a curăța traseele montane.

Mini ghidul de turism este disponibil gratuit pe site-ul hotelului.

Hotelul Carmen din Predeal colaborează cu agenția Creative Business Management pentru realizarea campaniilor de comunicare strategică.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.