Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

La mulţi ani TVR Timişoara!

studio TVR Timisoara

TVR Timişoara – studioul teritorial al televiziunii publice care acoperă zona Banatului – aniversează 25 de ani de la prima transmisie.

„Le urez La mulţi ani colegilor şi profesioniştilor TVR Timişoara! Îi felicit, în acelaşi timp, pentru calitatea producţiilor pe care le realizează, confirmată de telespectatori, dar şi de specialişti şi le doresc succes şi inspiraţie pentru a aduce publicului, în continuare, emisiuni şi informaţii relevante”, a declarat Doina Gradea, Preşedinte-Director General al TVR.

„TVR Timişoara a crescut odată cu evenimentele pe care le-a promovat şi cu oamenii pe care a considerat potrivit să îi prezinte ca modele demne de urmat. Sunt 25 de ani de când facem echipă cu publicul nostru. Am avut grijă să-l fidelizăm prin profesionalism şi respect”, a declarat Andrei Borosovici, Director TVR Timişoara. „Ne-am propus ca acest sfert de secol să reprezinte un bilanţ, dar şi un alt început. Suntem un canal de sine stătător, cu grilă şi frecvenţă proprii. Şi suntem mândri şi hotărâţi să nu renunţăm la un vis mai vechi: acela de a emite 24 de ore pe zi producţie proprie”, a adăugat Andrei Borosovici.

Reper pentru telespectatorii din partea de vest a ţării, TVR Timişoara emite din 17 octombrie 1994, acoperind judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara, precum şi comunităţile româneşti din Voivodina (Serbia) şi zona de Sud-Est a Ungariei. Postul regional difuzează programe informative, talk-show-uri (sociale, politice, culturale), divertisment, programe pentru minorităţi, reportaje, documentare, sport etc.

studio TVR Timisoara

Programele informative şi de actualitate ale TVR Timişoara sunt transmise, în prezent, dintr-un studio recent modernizat, cu un decor nou, care integrează un sistem videowall de înaltă rezoluţie şi echipamente TV performante.

TVR Timişoara este singurul post de televiziune din ţară care produce şi difuzează programe în 9 limbi ale principalelor minorităţi din spaţiul intercultural al Banatului (italiană, ucraineană, slovacă, croată, bulgară, sârbă, maghiară, germană, rromani), singurul exemplu similar fiind televiziunea din Novi Sad, Serbia.

TVR Timişoara realizează şi difuzează emisiuni atât pentru programul regional, cât şi pentru principalele canale ale TVR şi are acorduri de colaborare cu studiouri de televiziune din Serbia, Ungaria şi Ucraina. TVR Timişoara este membru activ al organizaţiei Circom Regional – Asociaţia Televiziunilor Publice Regionale din Europa. De-a lungul anilor, producţiile TVR Timişoara au fost premiate la festivaluri TV naţionale şi internaţionale.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.