Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

La mall Promenada, Kids on the moon a strans peste 550 de copii

Colonia intergalactică de prichindei a luat cu asalt mall-ul Promenada în primul weekend de la deschidere

În primul weekend de la inagurarea celei mai mari expoziții interactive de astronomie dedicată celor mici, mall-ul Promenada a fost luat cu asalt de peste 550 de copii curioși să descopere secretele spațiului. Expoziția care dezvăluie misterele galaxiei a fost inaugurată cu entuziasm pe data de 6 martie, chiar de către Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român care a zburat în spațiu.

Încă de la debutul expoziției, gradul de rezervări a ajuns la 100% pentru primul weekend, fapt ce demonstrează interesul celor mici pentru lecțiile interactive. Simulatoarele spațiale i-au fascinat pe vizitatori, iar micuții cosmonauți au putut admira imagini din spațiu furnizate de NASA și ESA (Agenția Spațială Europeană).

„Pentru mine, oportunitatea de le oferi celor mici o imagine despre călătoria în spațiu a fost un moment emoționant dar și cu o miză pe termen lung. Marile pasiuni iau naștere atunci când suntem copii și cu cât le hrănim curiozitatea celor mici, cu atât vom putea vedea cum o generație de exploratori va cuceri spațiul peste câțiva ani. Kids on the Moon este mai mult decât o lecție interactivă, este un simulator care îmbină perfect informațiile teoretice cu suporturile vizuale”, a declarat Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român care a zburat în spațiu.

Expoziția Kids on the Moon este cea mai mare călătorie în lumea fascinantă a spațiului cosmic, dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. În cadrul unui curs de 45 de minute, micuții se echipează în astronauți și pornesc într-un traseu interactiv prin trei secțiuni: zona pământească, zona lunară și zona culturală. În prima zonă, copiii descoperă imagini inedite din spațiu cu ajutorul unor ochelari speciali, în zona lunară pot păși într-un modul lunar și simulează o aselenizare, iar în zona culturală au ocazia de a afla cine au fost primii oameni care au pășit pe lună, precum și detalii despre modulele spațiale care au explorat orbita. Expoziția Kids on the Moon aduce în România o serie de fotografii oficiale furnizate de ESA (Agenția Spațială Europeană) și NASA, printre care cele ale unor astonauți celebri precum Rick Hleb, Buzz Aldrin, Bruce McCandless, Story Musgrave, Jake Garn și  Alexander Poleschuk, ce poartă semnătura acestora.

Biletul pentru expoziție are un preț de 10 lei și poate fi achiziționat de la Info Point-ul din mall Promenada, situat la parter. Pentru grupurile organizate de minimum 15 copii, biletul de intrare are reducere de 10%. Mai multe detalii despre eveniment puteți descoperi pe promenada.ro sau pe Facebook, Promenadaro.

Bucuresti, 10.03.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.