Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

La degustările pe nevăzute, tradiționalul românesc ia locul inovației în noul sezon ,,Chefi la cuțite”

Chefi la cutite 0180

Savoarea tradiției câștigă teren în fața juraților ,,Chefi la cuțite” care se bucură de ingrediente pe care le cunosc foarte bine, dar într-o manieră reinterpretată. Din toamnă, emisiunea revine cu un nou sezon pe 11 şi 12 septembrie, de la 20.00, la Antena 1, iar concurenții care au trecut deja prin prima probă ce testează abilitatea culinară și imaginația s-au prezentat într-un număr cât mai mare cu o farfurie specifică culturii noastre.

Bucătăria românească este o diversitate de arome și influențe, ce își păstrează gustul unic. Fie că vorbim despre un fel principal preluat din palmaresul fiecărei gospodine, sau despre unul dintre deserturile copilăriei pregătite de bunici, preparatele autentice au reușit să impresioneze și să se evidențieze prin specificul caracteristic fiecărei zone.

Chefi la cutite 0180

Larionesi Ioan s-a prezentat în fața lui Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu cu momițe de vițel pe pat de mămăliguță. Preparat cunoscut din perioada interbelică, momițele au o textură aparte și sunt regăsite chiar și în mâncarea de stradă a argentinienilor, sub denumirea de mollejas. De meserie merceolog, Miclea Ioan Romulus îmbină pasiunea pentru gătit cu ocupațiile sătenilor, căci se ocupă și de o fermă de 500 de oi. Farfuria finală a concurentului le-a adus chefilor ocazia să deguste o ciorbă de miel cu gușită de mațe și tarhon, dar acesta nu este singurul care a optat pentru gustul autentic al borșului românesc. Îmbrăcată în port popular, Bontea Florița, în vârstă de 73 de ani, nu a pus mare preț pe aspectul preparatului, ci a încercat să redea gustul pe care-l stăpânește mai bine de jumătate de veac, de aceea s-a prezentat în competiție cu majoritatea ingredientelor. Păsulă cu hospă este denumirea unei ciorbe de fasole puțin mai densă, ce surprinde savoarea unui preparat făcut ca la mama acasă.

Pentru că gătitul înseamnă a împărtăși experiențe, Florile Dumitrene, așa cum au fost denumite după prima apariție la bancul de lucru sunt un grup de șase femei din provincie care au încântat și cu personalitatea plină de viață, transformând locul din fața mesei de jurizare într-o adevărată scenă. Balmoș cu urdă și jintuit, sau un fel de mămăligă cu lapte dulce de oi, zeamă de salată șau piroște, făcute din aluat de casă și umplut cu urdă și slănină au purtat amprenta tradiției în cel mai inedit mod.

Stăpânirea rețetelor tradiționale românești reprezintă și cunoștințe în ceea ce privește specificul fiecărei regiuni. Moșocoarne cu groscior, mălai dulce, tocană acră de mangaliță și șălate cu jumări sunt alte exemple ce au confirmat că savoarea unui preparat specific culturii noastre înseamnă mai mult decât respectarea unor pași stabiliți la bancul de lucru. Dacă tradiția a luat locul inovației în acest sezon și dacă o degustare cu amprentă românească este de ajuns pentru a merge mai departe în competiție, telespectatorii Antena 1 pot vedea începând din 11 şi 12 septembrie, de la 20.00, la Antena 1.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.