Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Kobi Dar este noul președinte al URBB

Începând cu primul trimestru al anului 2019, Kobi Dar a preluat funcția de Președinte al companiei producătoare de bere UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD (URBB), cunoscută publicului larg și ca Tuborg România.

Noul Președinte al companiei are o experiență de aproape 20 de ani în sectorul industrial de băuturi, peste 10 ani dintre aceștia implicând funcții de top management. Kobi Dar a mai activat în România, în cadrul URBB, între 2005 și 2009, ocupând în această perioadă funcția de Vice-Președinte Supply Chain.

“Sunt bucuros să mă întorc în România și onorat de oportunitatea care mi-a fost oferită, de a continua tradiția de succes a URBB. Rezultatele ultimilor ani arată că avem o companie matură, cu rezultate remarcabile. Standardele URBB sunt foarte ridicate, iar în cadrul companiei avem o platformă foarte bună pentru a ne consolida poziția de inovatori în piața de bere și băuturi răcoritoare. Avem o echipă extrem de puternică și competitivă, formată din oameni talentați și ambițioși, cărora sunt onorat să le fiu coleg. Mărcile noastre sunt puternice, internaționale, cu tradiție în piața de bere, ceea ce ne consolidează poziția și în Horeca. Vom continua să le oferim consumatorilor din România produse variate și de cea mai înaltă calitate, așa cum i-am obișnuit”, a declarat Kobi Dar, Președinte URBB.

Kobi Dar, Presedinte URBB
Kobi Dar, Presedinte URBB

Kobi Dar a absolvit Institutul de Tehnologie Technion din Haifa, Israel, în 1996, și a urmat un Executive MBA la Universitatea din Tel Aviv între 2003 și 2005. Pe parcursul celor aproape 20 de ani de carieră, Kobi Dar a deținut funcții de top management în departamente diverse, de la logistic, la operațional și strategie, având o experiență vastă în cadrul industriei de băuturi.

De la înfiinţarea companiei, în 1997, URBB a jucat un rol activ în societatea românească prin oferirea de produse de cea mai înaltă calitate, concentrându-se pe utilizarea inovației pentru a furniza cele mai bune produse consumatorilor din România, cât și asigurarea unui mediu mai curat şi a unui stil de viaţă mai bun. Fabrica de bere URBB are o capacitate de producţie de peste 2,4 milioane hectolitri, cuprinde peste 775 de angajaţi şi contribuie anual cu milioane de euro la economia românească. De asemenea, URBB asigură peste 4.000 de locuri de muncă direct şi indirect, prin sistemul de dealeri, distribuitori şi furnizori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *