Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

KLM opereaza prima cursa cu pasageri folosind biokerosen drept combustibil

KLM Royal Dutch Airlines a devenit prima companie aeriană ce operează zboruri comerciale folosind biokerosen ca şi combustibil. Cursa KL1233, o aeronava Boeing 737-800 având la bord 171 de pasageri, a decolat la orele 12.30 de pe aeroportul Schiphol cu destinaţia Paris, Charles de Gaulle. La eveniment a fost prezent şi Secretarul de Stat al Infrastructurii şi Mediului din Olanda, Joop Atsma.

“Săptămâna trecută anunţam planul nostru de a opera peste 200 de zboruri pe bază de biokerosen pe ruta Amsterdam – Paris în luna septembrie a acestui an. Astăzi, KLM scrie istorie! KLM este pregătită şi astăzi suntem încântaţi să demonstrăm acest fapt”, a declarat Camiel Eurlings, Managing Director KLM, cu puţin timp înainte de decolarea către Paris.

“Prin această iniţiativă, KLM deschide calea întregii lumi în a demonstra că inovarea şi sustenabilitatea sunt conectate în mod inevitabil”. “Va fi interesant de urmărit şi susţinut dezvoltarea viitoare a biocarburanţilor. Făcând acest pas, KLM demonstrează în mod clar importanţa identificării modalităţilor inteligente de a recicla ceea ce rămâne în urma consumatorilor sau producătorilor”, a declarat Joop Atsma, Secretarul de Stat al Infrastructurii şi Mediului din Olanda.

Inspectoratul pentru Transport, Lucrări Publice şi Gestiunea Apelor (Inspectie Verkeer en Waterstaat – IVW) a acordat KLM autorizaţia pentru a opera acest zbor. Producătorul de aeronave Boeing, a fost de asemenea implicat în mod direct în reuşita acestui zbor.

Cursa către Paris, primul zbor al KLM pe bază de biokerosen, a utilizat combustibil obţinut din reciclarea uleiului de bucătărie folosit. Aceeaşi materie primă va fi folosită şi pentru zborurile programate în luna septembrie. Combustibilul a fost furnizat de către Dynamic Fuels prin intermediul SkyNRG, consorţiul fondat de KLM în 2009 împreună cu North Sea Group şi Spring Associates.

KLM este deschisă utilizării unei diversităţi de materii prime, cu condiţia ca acestea să răspundă anumitor criterii de sustenabilitate, inclusiv cele privind emisiile de CO2 şi impactul asupra biodiversităţii. Toţi biocombustibilii utilizaţi de KLM trebuie să aibă toate caracteristicile tehnice exacte ca şi kerosenul tradiţional şi trebuie sa nu implice nicio modificare a propulsoarelor sau infrastructurii aeronavelor.

KLM şi-a afirmat angajamentul pentru dezvoltarea biocombustibililor sustenabili încă din 2007. Air France KLM este de asemenea un lider al industriei în privinţa eficienţei consumului de carburant. Air France KLM a deţinut titlul de lider al industriei în ceea ce priveşte indicele Dow Jones al Sustenabilităţii, timp de şase ani consecutiv.

Amsterdam / Bucuresti, 30.06.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.