Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Kira Hagi și Jonathan Alexandru revin pe scena Teatrului Nottara cu spectacolul “Martha și George” pe 10 iulie

Kira Hagi & Jonathan Alexandru - foto Maria Stefanescu

Tinerii actori Kira Hagi și Jonathan Alexandru revin pe scenă în spectacolul “Martha și George”, sâmbătă, 10 iulie, de la ora 19:00, la Teatrul Nottara.

Piesa “Martha și George”, scrisă de Ileana Răducanu, în regia lui Filip Ristovski, este o radiografie a căsniciei celebrului cuplu din perioada interbelică, realizat sub forma unei montări contemporane, în care se regăsesc momente de coregrafie, de umor și de dramă, dar și povestea din spatele unei relații, care poate fi a oricui.

Martha, fiica lui Lahovary, cunoscută personalitate culturală a perioadei interbelice, este cea care a recondiționat și a dat viață Palatului Mogoșoaia și a creat în acel loc încărcat de istorie un hub cultural, unde veneau cei mai interesanți oameni ai perioadei, de la Marcel Proust și Antoine de Saint Exupery, până la regi și oamenii politici ai vremii. S-a măritat foarte tânără, la 16 ani, când s-a îndrăgostit de prințul George Valentin Bibescu. Relația lor nu a fost lipsită de scandaluri, dar și de iubire.

Kira Hagi & Jonathan Alexandru - foto Maria Stefanescu

Povestea poate fi comparată cu relațiile contemporane, abordarea fiind de așa natură, încât spectatorii să se regăsească în oricare dintre situațiile prin care au trecut de-a lungul vieții lor. „Deși sunt doar două personaje, piesa are de toate”, spune Filip Ristovski, „dragoste și ură, dans, acțiune. E un spectacol de teatru perfect pentru orice gen ai prefera.”

În distribuție sunt Kira Hagi, o talentată tânără actriță, deja cu experiență de scenă și de film, și Jonathan Alexandru, muzician și actor, care provine dintr-o familie de oameni talentați care i-au permis să se dezvolte în zona artistică, devenind un tânăr cu un potențial excepțional, masterand la Conservator și o personalitate cum rar există în generația lui. El a compus și muzica pentru spectacol, precum și o melodie scrisă și interpretată de el, intitulată Just give me a chance, care s-a transformat în teaser-ul spectacolului.

Fișă tehnică spectacol de teatru Martha și George:
Cu: Kira Hagi, Jonathan Alexandru
Regia: Filip Ristovski
Dramaturgia: Ileana Răducanu
Coregrafia: Eugenia Stoian
Muzica: Jonathan Alexandru
Videoproiecții: Radu Burduj
Foto: Maria Ștefănescu
PR: Mara Eliza Barza – SundayPR

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.