Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

KFC România, deţinut de holdingul Sphera Franchise Group S.A., a câştigat premiul Francizatul Anului la Convenţia Internaţională a Francizaţilor YUM! din Orlando, SUA

KFC România a câştigat premiul Francizatul Anului la Convenţia Internaţională a Francizaţilor YUM!

Săptămâna trecută a avut loc cea de a 10-a ediţie a Convenţiei Internaţionale a Francizaţilor YUM!, în oraşul Orlando din Statele Unite ale Americii, în cadrul căreia s-au reunit peste 1.100 de participanţi din întreaga lume, respectiv Europa, Asia, America Latină, America Centrală, America de Nord, Australia şi Noua Zeelandă.

Evenimentul este organizat o dată la doi ani şi se desfăşoară în diferite oraşe şi ţări din întreaga lume precum Las Vegas, Beijing, Praga sau Hawaii. Cea de-a 10-a ediţie a avut scopul de a reuni reprezentanţi KFC şi Pizza Hut pentru o săptămână în cadrul unor sesiuni de workshop-uri şi prezentări de brand. 1.100 de participanţi din jurul lumii s-au întâlnit ca o echipă unită pentru a discuta despre strategiile şi planurile de viitor ale celor două branduri.

KFC România a fost nominalizat la patru categorii: Francizatul Anului, Resurse Umane, Operaţional şi Marketing. În cadrul galei, KFC România a primit premiul Francizatul Anului, o categorie în care au intrat în competiţie sute de participanţi din întreaga lume. Acest premiu este oferit francizatului care demonstrează excelenţă constantă în toate activităţile de business şi este un ambasador autentic al brandului KFC.

KFC România  a câştigat premiul Francizatul Anului la Convenţia Internaţională a Francizaţilor YUM!
KFC România a câştigat premiul Francizatul Anului la Convenţia Internaţională a Francizaţilor YUM!

„Mulţumită pasiunii şi muncii depuse de echipa din România, acest trofeu reprezintă recunoștința pentru performanţa operaţională dobândită prin eforturile de zi cu zi. Mă bucură faptul că am şansa să lucrez cu oameni frumoşi, capabili şi responsabili. Dincolo de onoarea de a primi acest premiu, evenimentul a fost ocazia perfectă pentru noi să fim alături de echipele YUM! din întreaga lume. Am discutat diverse subiecte, am împărtășit experienţe culturale și de business, am vorbit despre provocările întâlnite şi, nu în ultimul rând, am comunicat ca o mare familie.”, a spus Mark Hilton, CEO, Sphera Franchise Group.

YUM! Brands Inc. operează la nivel internaţional în peste 135 de ţări şi teritorii şi deţine peste 43.500 de restaurante.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.