Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

KFC, Pizza Hut şi Pizza Hut Delivery se reunesc sub Sphera Franchise Group S.A., cel mai mare grup de restaurante din România

Sphera Franchise Group S.A.

Lansată recent, Sphera Franchise Group S.A. este noua entitate ce reunește sub umbrela sa companiile care deţin brandurile KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery, aparținând YUM! Brands în România, KFC în Republica Moldova şi în zona de nord-est a Italiei.

Cu vânzări totale de peste 130 de milioane de euro, aproximativ 100 de locații și peste 4.000 de angajați, Sphera Franchise Group S.A devine cel mai mare grup de restaurante din România. Noul holding este o validare a unui model de business sustenabil și sănătos, cu o prezență de peste 20 de ani pe piața din România. Crearea noii companii reprezintă o modalitate mai eficientă de gestionare a brandurilor din portofoliu, fiind totodată un jucător cheie în economia românească și un investitor de încredere pe piață. Din punct de vedere al acționariatului, structura Sphera Franchise Group S.A. rămâne aceeași, Lucian Vlad, Radu Dimofte şi Nicolae Badea fiind cei trei acţionari ai companiei.

Sphera Franchise Group S.A.
Sphera Franchise Group S.A. va asigura corelarea dezvoltării companiilor din grup, identificând noi oportunități de business și susținând industria restaurantelor, domeniul în care activează companiile care fac parte din noul holding.

„Suntem mândri să anunțăm lansarea Sphera Franchise Group S.A, cel mai mare grup de restaurante din România. Planul nostru este să avem o creștere sustenabilă și o dezvoltare constantă a brandurilor noastre, dovedind un angajament pe termen lung pe piața din România. Suntem convinși că înființarea noii companii este o validare fermă a acestor obiective. Fiind un jucător cheie în economie, avem încredere că, în această formulă vom crește mai mult și vom avea posibilitatea să atragem noi branduri în portofoliu, gestionând și mai eficient resursele de care dispunem și îmbunătățindu-ne constant performanța pe piață.” a menționat Mark Hilton, CEO Sphera Franchise Group S.A.

Despre Sphera Franchise Group S.A.

Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup de restaurante din România şi deţine companiile care operează în sistem de masterfranciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Pizza Hut Delivery.

În România, lanţul de restaurante KFC numără 63 de restaurante atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Piteşti sau Braşov. De asemenea, operează două restaurante la Chişinău, Republica Moldova, cât și unul în Verona, în zona de nord-est a Italiei.

Pizza Hut a intrat pe piaţa din România în 1994, odată cu deschiderea primei locaţii din Calea Dorobanţilor, iar în prezent deţine 21 de restaurante la nivel de reţea.

Pizza Hut Delivery, conceptul de livrare la domiciliu lansat de Pizza Hut, furnizează produse numai la pachet şi prin livrare. Brandul a intrat pe piaţa românească în decembrie 2007, odată cu deschiderea primei locații în zona Vitan din București. În prezent, Pizza Hut Delivery deţine 12 unităţi în Bucureşti și câte una în Brașov, Cluj și Popeşti Leordeni.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.