Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Kaufland România lansează „Creștem Grădinescu”

Crestem Gradinescu KV

Un program de finanțare de 130.000 euro pentru dezvoltarea grădinilor sau fermelor urbane în România

Kaufland România lansează în premieră platforma de finanțare ,,Creștem Grădinescu”, împreună cu Institutul de Cercetare în Permacultură din România, prin care oferă un grant total de 130.000 de euro grădinițelor, școlilor, organizațiilor non-guvernamentale neafiliate politic, grupurilor de inițiativă civică, interesate să dezvolte grădini sau ferme urbane în România.

Misiunea proiectului este de a stimula crearea de spații verzi, naturale, în aglomerarea mediului urban, de a încuraja educația ecologică, dezvoltarea conceptului de grădinărit urban, precum și agricultura sustenabilă.

Platforma Creștem Grădinescu oferă finanțare pentru două tipuri de proiecte – Grădini Urbane Comunitare și Ferme Urbane. Bugetul maxim acordat variază în funcție de tematica aleasă, respectiv pentru o Grădină Urbană Comunitară finanțarea ajunge până la 10.000 de euro per proiect, iar pentru o Fermă Urbană, până la 15.000 de euro. Selecția proiectelor va fi realizată de o comisie de experți, pe baza unor criterii transparente, precum suprafața utilă a grădinii, complexitatea acesteia, numărul de beneficiari și al activităților propuse în acord cu experiența echipei.

Crestem Gradinescu KV

Pe lângă sprijin financiar, proiectele vor beneficia de expertiză și coordonare din partea specialiștilor din cadrul Institutului de Cercetare în Permacultură din România. Grădinile nou create prin intermediul programului vor face parte din Rețeaua Grădinescu.

Proiectul are acoperire națională și se desfășoară în două runde de finanțare. Aplicațiile pentru dezvoltarea grădinilor urbane pot fi depuse până pe 14 aprilie 2019 inclusiv. Cererea de finanțare și alte documente utile pot fi descărcate de pe website-ul www.gradinescu.ro. Apelul de proiecte pentru Fermele Urbane va fi deschis în septembrie 2019.

„Ne-am dorit să extindem programul Grădinescu, deschizându-l acum tuturor celor care vor să se implice pentru a face diferența. Am început prin transformarea spațiilor nefolosite din parcările și de pe acoperișurile magazinelor Kaufland în grădini urbane comunitare, cultivate cu legume, fructe, flori – ce pot fi îngrijite de comunitate – iar acum, prin Creștem Grădinescu, oferim proiectul tuturor românilor”, a declarat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Pentru aceste granturi pot aplica unități de învățământ preșcolar și școlar din România, ONG-uri neafiliate politic, respectiv echipe formate din trei persoane sau mai multe, care se constituie ca grupuri de inițiativă civică și care vor opera sub entitate juridică în cadrul Asociației și Institutul de Cercetare în Permacultură.

Printre criteriile de care aplicanții trebuie să țină cont pentru a obține finanțare se numără: suprafața de minim 200 mp, expunere la soare de cel puțin șase ore, acces direct la apă sau posibilitatea de racordare, poziționare accesibilă unui număr cât mai mare de beneficiari etc.

Grădinile pot fi create atât pe spații verzi nefolosite, cât și pe beton, asfalt, terase sau pe acoperișuri, precum și pe un spațiu al unui magazin Kaufland din vecinătate. Nu este necesar ca spațiul să fie în proprietate, acesta poate fi amenajat cu acordul proprietarului. Cei interesați să acceseze grantul pot găsi toate detaliile în Regulamentul de aplicare disponibil pe website-ul Gradinescu.ro.

Aplicațiile la programul de finanțare vor trece prin 3 etape de selecție. Proiectele câștigătoare vor fi anunțate public pe 6 mai 2019, iar implementarea grădinilor va avea loc începând cu această dată, sub supervizarea și asistența specialiștilor de la Institutul Cercetare în Permacultură, care vor desfășura vizite, ateliere de instruire, consultanță în elaborarea designului, mentenanță și activare comunitară în cadrul grădinilor.

Prin această inițiativă, Kaufland România și Institutul de Cercetare în Permacultură extind rețeaua de grădini urbane comunitare Grădinescu la nivel național și susține comunitățile locale să se implice în program, pentru a face diferența. Inițiativa contracarează poluarea urbană și încurajează oamenii să petreacă mai mult timp în natură și să adopte un stil de viață mai responsabil.

Despre rețeaua Grădinescu

Proiectul Grădinescu a demarat în 2017, prin dezvoltarea unei rețele formate din 10 grădini urbane comunitare, dintre care trei amplasate pe acoperișurile magazinelor Kaufland, patru în parcările sau în spatele magazinelor, două în școlile din Capitală și una în Cetatea Municipiului Alba Iulia. Grădinile sunt concepute pentru a fi îngrijite de locuitori – prin participare şi de echipa Grădinescu – prin expertiză, facilitare şi cercetare.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.