Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Kaufland România anunță proiectele câștigătoare ale programului „În Stare de Bine” și lansează runda a doua de finanțări

În Stare de Bine castigatori apel proiecte

Kaufland România și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile anunță câștigătorii primului apel de proiecte din programul „În Stare de Bine”, ce oferă organizațiilor neguvernamentale granturi nerambursabile pentru a derula proiecte sustenabile pentru România. Apelul s-a desfășurat în luna aprilie, înregistrând un total de 228 de proiecte depuse, nevoia de finanțare a tuturor acestor proiecte depășind 8,2 milioane de euro (40.237.195,34 lei). Au fost selectate pentru finanțare 11 proiecte și alte 12 rezerve, cu activități în comunitățile din 10 județe din țară și București. Lista completă a câștigătorilor este disponibilă pe www.instaredebine.ro.

În plus, ONG-urile sunt invitate să își pregătească aplicațiile pentru cea de-a doua sesiune de depunere a proiectelor din acest an, care are loc între 23-25 iunie 2021. Proiectele se depun online pe platforma programului, disponibilă la www.instaredebine.ro. Bugetul actualului apel de proiecte este de 2.435.000 lei.

În Stare de Bine castigatori apel proiecte

Domeniile vizate de program sunt cultura, sportul și viața sănătoasă. O atenţie sporită este acordată proiectelor care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile și care implică în mod activ beneficiarii cărora li se adresează şi comunităţile din care aceştia fac parte.

Bugetul unui proiect poate fi de minim 50.000 lei și maxim 240.000 lei, iar durata între 3 și 6 luni. Mai multe detalii despre criteriile de aplicare, Ghidul Solicitanților și documentele ce trebuie completate sunt disponibile pe site-ul programului, www.instaredebine.ro.

Organizatorii plănuiesc și o sesiune de informare online pentru toate organizațiile interesate; detalii despre participare vor fi anunțate ulterior pe site-ul programului.

„În urma primului apel de proiecte, am primit înscrieri extrem de valoroase și aplaud proiectele câștigătoare. Transmit încurajări tuturor ONG-urilor care fac zi de zi lumea mai bună în jurul lor și le invit să aplice pentru al doilea apel de finanțare”, a afirmat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

„2020 a fost unul dintre cei mai neobișnuiți și provocatori ani din ultima perioadă, pentru omenire în general, dar și pentru societatea civilă. Am învățat să ne adaptăm și să reacționăm mult mai rapid decât am fi crezut că reușim, iar inițiativele și acțiunile ONG-urilor au fost de multe ori esențiale în perioada pandemiei, în special pentru persoanele vulnerabile. Alături de Kaufland România am reușit să ne adaptăm rapid și să oferim organizațiilor posibilitatea de a acționa în beneficiul celor care au avut cea mai mare nevoie. 2021 este anul în care tragem linie și învățăm din lecțiile pandemiei, dar mai ales este anul în care inovăm sau ne regândim abordarea și planurile, ca urmare a acestor experiențe trăite. Sectorul ONG a ieșit cu bine din pandemie; ce ne dorim prin acest al doilea apel de proiecte al anului 2021 este să primim propuneri de proiecte adaptate situației post-pandemice, care vin în sprijinul oamenilor și în același timp privesc spre viitor și îl anticipează”, a afirmat Ionuț Sibian, director executiv Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile – FDSC.

Programul #ÎnStareDeBine se adresează tuturor asociațiilor, fundațiilor și federațiilor care dezvoltă proiecte în domeniile cultură, sport și viață sănătoasă și care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Acesta este susținut de Kaufland România și implementat cu sprijinul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile. Valoarea totală a granturilor nerambursabile alocate anual în cadrul programului se ridică la 1 milion de euro.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.