Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Kaufland oferă clienților posibilitatea de a își scana singuri produsele prin noul sistem K-Scan

K-Scan_Kaufland Romania

Kaufland România introduce în magazine K-Scan, un nou serviciu care oferă posibilitatea clienților să se bucure de cumpărături mai sigure și mai rapide. Clienții pot astfel să își scaneze singuri produsele, iar la casa de marcat doar să finalizeze cumpărăturile. Procedeul poate fi efectuat fie cu propriul telefon mobil, prin aplicația Kaufland, fie cu ajutorul scannerului de mână, nou introdus în magazine.

Telefonul mobil personal sau scannerele de mână din magazine calculează suma de plată, care se poate achita apoi direct la casele express. În acest mod, experiența la cumpărături devine mult mai rapidă și mai sigură, sunt evitate aglomerația și așteptarea la casă și nu mai este nevoie de așezarea cumpărăturilor pe bandă și înapoi în coș.

Noul sistem este implementat momentan în 6 magazine, Kaufland București – Sisești, București -Tei, Kaufland Buftea, Kaufland Cluj – Mănăștur, Kaufland Timișoara – Elisabetin și București Pantelimon urmând ca, în perioada următoare, proiectul să se extindă în alte locații din întreaga țară, unde va putea fi utilizat prin intermediul aplicației mobile Kaufland, precum și în alte magazine, în care clienții vor putea utiliza scannerele fizice.

K-Scan_Kaufland Romania

Scannerele de mână sunt disponibile deocamdată în magazinele din București Pantelimon și din București Sisești, iar în magazinele Kaufland Cluj – Mănăștur, București – Tei, Buftea și Kaufland Timișoara – Elisabetin, serviciul K-Scan este accesibil prin aplicația Kaufland.

Sistemul K-Scan va funcționa prin scanarea cu telefonul mobil și / sau cu ajutorul scannerului, în funcție de locație.

Cum se folosește scannerul de mână

  • Clientul scanează Kaufland Card digital sau fizic pentru a putea debloca un scanner de mână de la stația K-Scan de la intrarea în magazin;
  • Clientul ia scannerul mobil din suport și se pot începe cumpărăturile;
  • În magazin, clientul scanează codul de bare al fiecărui produs care urmează să fie pus în coș;
  • La final, la casele express, clientul scanează codul QR de lângă casă. Pe ecranul dispozitivului va apărea un nou cod QR;
  • Se scanează noul cod QR la casa de marcat și aceasta va prelua în mod automat bonul de cumpărături, recunoscând automat produsele din coș;
  • Se plătește ca de obicei și se lasă scannerul în locul special marcat la casă.

Cum se folosește K-Scan digital pe telefonul mobil

  • Clientul accesează aplicația mobilă Kaufland Card, secțiunea K-Scan;
  • Clientul scanează codul de bare al fiecărui produs care urmează să fie pus în coș cu ajutorul aplicației;
  • La final, la casele express, se scanează codul QR de lângă casă. Pe ecranul telefonului va apărea un nou cod QR;
  • Se scanează noul cod QR la casa de marcat și aceasta va prelua în mod automat bonul de cumpărături, recunoscând automat produsele din coș;
  • Se plătește ca de obicei.

Kaufland inovează permanent, iar prin noul sistem K-Scan își dorește să îmbunătățească experiența la cumpărături, oferindu-le clienților săi un mediu cât mai plăcut, rapid și sigur.

Mai multe detalii despre scanarea produselor prin K-Scan pot fi accesate aici:
www.kaufland.ro/k-scan
https://www.facebook.com/kaufland.romania/videos/901942590644980.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.