Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

JYSK și UNICEF în România își unesc eforturile pentru copii

Alex Bratu (JYSK) si Pieter Bult (UNICEF)

JYSK și UNICEF în România au semnat un parteneriat pe trei ani în beneficiul copiilor români. În primul an, compania scandinavă susține proiectul pilot Servicii Comunitare pentru Copii implementat de UNICEF în 45 de comunități din județul Bacău.

“Copiii au nevoie de susținere pe termen lung pentru a crește protejați, sănătoși și fericiți în propriile lor familii. Serviciile integrate bazate pe comunitate în domeniul protecției sociale, a sănătății și educației le oferă părinților vulnerabili informații, asistență și susținere pentru a-și îngriji mai bine copiii și pentru a-i ajuta să prospere. Suntem încântați că JYSK s-a angajat la un parteneriat pe termen lung în beneficiul tuturor copiilor din România”, a spus Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

Alex Bratu (JYSK) si Pieter Bult (UNICEF)

Proiectul pilot Servicii Comunitare pentru Copii are două componente: Pachetul Minim de Servicii și Pachetul Educație Incluzivă de Calitate, acompaniate de campanii de informare, sensibilizare și educare pentru părinți și copii deopotrivă.

“Ne bucurăm că, prin intermediul acestui parteneriat cu UNICEF, vom putea contribui la îmbunătățirea vieții copiilor din familiile vulnerabile. Credem că fiecare copil are dreptul la educație, la servicii de sănătate și protecție socială și la un mediu în care să se simtă în siguranță. Acestea sunt servicii de bază de care copiii aflați în cele 45 de comunități din Bacău vor beneficia datorită programelor desfășurate de UNICEF și vor putea, astfel, să aibă o copilărie fericită. Credem că avem obligația morală de a ne implica în comunitățile în care activăm. Este una dintre filozofiile de bază ale companiei JYSK”, a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK România.

În 2014, UNICEF în România, împreună cu Guvernul României și partenerii săi, a lansat proiectul pilot denumit Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunității – Servicii Comunitare pentru Copii. Teoria din spatele acestui proiect susține că implementarea unui pachet de servicii care asigură intervenția timpurie va reduce costurile pe termen scurt și mediu din sectorul social. Lecțiile învățate din proiectul pilot implementat în Bacău pot sprijini toți cei patru milioane de copii din România să beneficieze de servicii bazate pe comunitate.

Pachetul Minim de Servicii pentru copii și familiile lor este format din servicii bazate pe comunitate de protecție socială, sănătate și educație. Acesta presupune prezența în fiecare comunitate a cel puțin unui asistent social, unui asistent medical și a unui consilier școlar. Împreună, acești profesioniști îi ajută pe copiii vulnerabili și familiile lor să își evalueze nevoile și oferă asistență personalizată.

Prin implementare Pachetului de Educație Incluzivă de Calitate, UNICEF și partenerii săi se concentrează pe prevenirea neînscrierii la școală, a absenteismului, abandonului și părăsirii timpurii a școlii, precum și pe îmbunătățirea rezultatelor școlare și a competențelor.

Mai multe detalii despre:
· Pachetul Minim de Servicii sunt disponibile aici: https://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Brosura-pachet-minim-de-servicii.pdf,
· Pachetul Educație Incluzivă de Calitate aici: https://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Pachetul-Educatie-Inclusiva-de-Calitate.pdf.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.