Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Jocuri Olimpice sau “Sport sangeros”? Fair-play olimpic la Beijing, dar nu si pentru animale

Fundatia pentru protectia animalelor VIER PFOTEN doreste sa atraga atentia asupra problemelor grave in ceea ce priveste protectia animalelor la nivel global

Pe 8 august intrega lume isi va indrepta atentia catre Beijing, deoarece la aceasta data se da startul Jocurilor Olimpice. Cu aceasta ocazie, Fundatia pentru protectia animalelor VIER PFOTEN doreste sa atraga atentia asupra problemelor grave in ceea ce priveste protectia animalelor la nivel global. Cultura si istoria Chinei sunt de-a dreptul fascinante, dar partile intunecate ale super puterii asiatice, cum ar fi conflictul din Tibet, stau in umbra reflectoarelor. Un alt fapt mai putin cunoscut este cruzimea manifestata de chinezi fata de animalele crescute pentru consum.
 
Jocurile Olimpice 2008 se desfasoara in China, sub sloganul: „O lume, un vis.” In ceea ce priveste situatia animalelor, „O lume, un cosmar” ar fi un slogan mult mai potrivit.

Cruzimea fata de animale este intalnita peste tot in lume, dar China se numara printre statele cu cele mai nemiloase conditii de crestere si de comercializare a animalelor. De exemplu, China este lider de piata in cresterea animalelor pentru blana, una din trei blanuri de nurca provenind din China. Animalele sunt crescute in custi de sarma, extrem de mici, de cele mai multe ori avand doar un sfert din marimea celor folosite in Europa, in conditiile in care chiar si acelea sunt prea mici (70 x 30 de centimetri- aproximativ cat marimea unei cutii de pantofi). Uciderea este inimaginabil de cruda. Angajati ai industriei au dezvaluit ca animalele sunt pur si simplu apucate de coada si izbite cu capul de pamant. Adesea, aceste lovituri nu le cauzeaza moartea si sunt jupuite de vii.

Cainii si pisicile au o soarta similara, deoarece blana lor este exportata pentru confectionarea de accesorii. In plus, in China consumul de carne de caine si pisica este in continua crestere, estimari recente indicand ca aproximativ 10 000 de pisici si 20 000 000 de caini sunt ucisi anual pentru consum, in conditii de o cruzime inimaginabila.

Exceptie in ceea ce priveste conditiile inumane in care sunt crescute animalele, nu face nici cresterea industriala a iepurilor, China devenind in ultimii ani furnizorul a 80% din carnea de iepure comercializata in intreaga lume. De asemenea, 50% din carnea de iepure consumata in Europa, provine din China.

Situatia nu este mai buna nici pentru animalele exotice. Desi legislatia chineza interzice oficial comertul cu animale salbatice, anual mii de exemplare de animale exotice sau pe cale de disparitie sunt vandute ilegal din China, Myanmar, Laos si Vietnam. Aripioarele de rechin, calutii de mare, coarnele de rinocer sunt printre cele mai bine-vandute produse pe piata neagra de suveniruri.

Iar acestea sunt doar cateva exemple despre directia spre care se indreapta economia globala.

Consumerismul European- una dintre cauzele abuzurilor asupra animalelor in China
Cu toate acestea, nu numai cererea interna a Chinei provoaca aceasta situatie ci si interesele afacerilor occidentale de a oferi consumatorilor produse cat mai ieftine. Astfel, consumatorii din Europa, USA sau din alte parti ale lumii au o mare parte din vina, deoarece cumpara produsele ieftine din China.

Foarte des cruzimea asupra animalelor (ca e in China sau altundeva) este strans legata de comportamentul consumatorilor din Europa. O bucata de carne din frigiderul unui magazin european nu spune nimic despre viata animalului de la care provine.

Pozitia VIER PFOTEN
Prezentand situatia din China, VIER PFOTEN doreste sa atraga atentia asupra problemelor grave in ceea ce priveste protectia animalelor la nivel global.
De asemenea, VIER PFOTEN pune la dispozitia cetatenilor din Romania si Europa un protest online (www.vier-pfoten.ro), ale carui rezultate vor fi folosite in negocierile cu politicienii si oamenii de afaceri din Europa, in incercarea de a impune standarde obligatorii de bunastare a animalelor, in relatiile cu partenerii de afaceri chinezi.

Bucuresti, 28.07.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.